13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechMineriadele din partidul lui Ion Iliescu: Puciul lui Dragnea contra lui Grideanu...

Mineriadele din partidul lui Ion Iliescu: Puciul lui Dragnea contra lui Grideanu nu este o premieră în PSD. Liderii social-democrați și-au rezolvat mereu disputele prin intrigi și violență | DOCUMENTAR ROMÂNIA LBERĂ

Puciul lui Dragnea împotriva lui Grindeanu nu este o premieră în formațiunea constituită în 1990 de către Ion Iliescu sub denumirea de FSN și care azi își spune PSD. Pe Petre Roman l-au scos din Palatul Victoria minerii.

Puțină lume își mai amintește de mineriada din septembrie 1991, când minerii lui Miron Cozma au venit la București și au reușit să-l scape pe Ion Iliescu de Petre Roman. Ortacii au reușit atunci să ocupe mai multe garnituri de tren, să ajungă pe calea ferată la București și, odată ajunși aici, au cerut demisia premierului Roman.

Într-un gest cu totul surprinzător, cel care a anunțat demisia Executivului a fost președintele Senatului, bătrânul nomenklaturist Alexandru Bârlădeanu, un apropiat al lui Iliescu. Prim-ministrul a susținut că nu a fost vorba de nici o demisie, ci de o demitere. După ce guvernul a fost dat afară – devenise prea reformist, pentru Ion Iliescu, minerii s-au liniștit și au plecat acasă.

„Guvernul Roman nu și-a dat demisia la presiunea străzii, ci din alte considerente, de natură politică”, a explicat Eugen Dijmărescu, la acel moment ministru al Economiei și Finanțelor.

În locul lui Petre Roman, Ion Iliescu l-a pus în fruntea noului Executiv pe Theodor Stolojan.



Ruptura oficială dintre primii doi s-a produs abia în noiembrie 1991. FSN-ul, condus oficial de către Roman – Iliescu era președintele României – i-a retras sprijinul politic șefului statului. În martie 1992, Frontul Salvării Naționale s-a scindat cu mult scandal: la o ședință a conducerii, un delegat din provincie a venit cu un cio-lan uriaș și l-a oferit taberei Iliescu. Grupul din jurul președintelui României a fondat FDSN – precursorul actualului PSD – a creat repede o infrastructură, cu ajutorul serviciilor secrete – primul sediu al FDSN a fost într-o casă a Securității – și a câștigat alegerile din toamna lui 1992.

„Prostănacul“ și „Noaptea cuțitelor lungi“

Timp de 13 ani, între 1992 și 2004, PSD-ul – ajuns la această denumire după ce FDSN devenise PDSR, iar PDSR a înghițit PSD lui Sergiu Cunescu și i-a luat denumirea – a stat sub dominația lui Ion Iliescu, fără ca nimeni din partid să îndrăznească să-l conteste. În 2005, când acesta a plecat de la Cotroceni, a vrut să preia oficial conducerea PSD, dar s-a trezit că e contestat, surprinzător, de către fostul ministru de Externe, Mircea Geoană. Iliescu a reușit să-i lipească lui Geoană eticheta de „Prostănacul”, dar și-a distrus orice șansă de a câștiga în momentul în care, în deschiderea congresului PSD a spus: „Dau cuvântul, la primul punct pe ordinea de zi, tovarășului Adrian Năstase”.

Sala a izbucnit în râs, iar ridicolul l-a distrus pe fostul șef al statului român. „L-am bătut la fundul gol pe Iliescu”, se lăuda Geoană, prin 2011. De fapt, el a câștigat cu ajutorul lui Marian Vanghelie, deși acesta a susținut, inițial, că fostul ministru de Externe este „un maimuțoi implementat”. Primarul sectorului 5 s-a împăcat însă cu Geoană și, de facto, a condus PSD-ul în următorii ani. La acel congres, la președinția partidului a candidat și Șerban Nicolae.

În 2006, PSD decide să mai facă o reformă ca să scape de eticheta de partid corupt. Mircea Geoană forțează, într-o ședință-maraton, debarcarea lui Adrian Năstase din toate funcțiile. I se reproșează nu numai pierderea alegerilor, dar mai ales dosarele în care era cercetat de procurori. Preşedintele social-democrat își pune mandatul pe masă și le cere șefilor de organizații să aleagă între el și Adrian Năstase. Două treimi din filiale sunt de partea lui, doar 16 îl mai susțin pe fostul premier. Liderii PSD s-au reunit la Hotel Confort, într-o ședință care a ținut 9 ore, iar presa a denumit reuniunea „Noaptea cuțitelor lungi”. „Mă amuză şi acum faptul că eu cerusem un vot de încredere, iar Geoană a hotărât să pună la vot «demisia» mea?! Cool”, a scris Adrian Năstase, pe blog, zece ani mai târziu. Pentru a finaliza execuția lui Adrian Năstase, PSD l-a forțat să demisioneze și de la conducerea Camerei Deputaților, în martie 2006. Geoană a preferat să-i execute pe Năstase, chiar dacă partidul a pierdut astfel poziția a treia în statul român – potrivit ierarhiei din Constituție. Postul de președinte al Camerei Deputaților a fost preluat de PNL, prin Bogdan Olteanu.

2010. Dr. Ponta preia conducerea

În 2010 a venit și rândul lui Geoană, înlăturat de la conducere de către Victor Ponta. În 2017, Sebastian Ghiță a susținut că această victorie a fost obținută cu ajutorul SRI. Conform celor declarate de Ghiță, se pare că SRI s-ar fi implicat decisiv, deși Traian Băsescu nu era adeptul acestei opțiuni. „Îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul. Ştia ce ştia Băsescu”, a dezvăluit Ghiță. De organizarea congresului PSD s-a ocupat chiar Sebastian Ghiță.


Citește și opinii:
Mihai Duță, senior editor:  Unde-o fi milionul lui Codrin?
 
Grigore Cartianu, publicist-comentator: Stafiile din Palatul Victoria 
Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...
Ultima oră
Pe aceeași temă