14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăParchetul General își prezintă azi bilanțul pe 2017, în prezenţa preşedintelui Klaus...

Parchetul General își prezintă azi bilanțul pe 2017, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis

La precedentul bilanţ al instituţiei, şeful statului a lăudat activitatea Ministerului Public pe 2016, despre care a spus că a contribuit la restabilirea încrederii cetăţenilor în justiţie, dar a atras atenţia că procurorii trebuie să rămână “loiali” normei potrivit căreia nimeni nu este mai presus de lege şi trebuie să respecte libertăţile şi drepturile cetăţenilor.

Tot atunci, preşedintele spunea că aşteaptă, “ca şi societatea românească, finalizarea anchetelor privind Revoluţia şi Mineriada, aşa cum scrie la carte: prin decizii clare şi cât mai rapide, temeinice şi legale”. Săptămâna trecută, la bilanţul DNA, Iohannis a subliniat că asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului şi că integritatea magistraţilor trebuie să rămână standard de referinţă pentru societate. Prezentarea bilanţului va avea loc începând cu ora 11.00, la Cercul Militar Naţional.

În urmă cu o săptămână, la bilanţul DNA, Klaus Iohannis a afirmat că asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului, în care nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat. Preşedintele a spus însă că aceştia nu au şanse de reuşită. ”Cetăţenii îşi doresc o Românie demnă, o justiţie dreaptă şi o societate în care cei care se plasează sau încearcă să se plasese deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de funcţie, avere sau statut social. Încrederea în justiţia din România este dată de cei care o însufleţesc. Magistraţii sunt repere. Integritatea lor trebuie să rămână standard de referinţă pentru societate. Abaterile individuale care riscă să afecteze presigiul întregului corp trebuie combătute”, a adăugat preşedintele.

La prezentarea bilanţului DNA nu a participat niciun membru al Guvernului. Nici de această dată, membrii Executivului nu vor fi prezenți. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că nu va participa la bilanțul Parchetului General, dar a confirmat că a primit raportul de activitate al instituției, care cuprinde şi rapoartele DNA şi DIICOT pe anul 2017. Potrivit legii, raportul trebuie înaintat ministrului până la sfârşitul lunii februarie.

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...

Sezon de vis pentru „corbii albaștri”! Corvinul, din Liga a 2-a, în Europa League

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României și va evolua din nou în cupele europene după 42 de ani de pauză. Corvinul...
Ultima oră
Pe aceeași temă