14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăMeleșcanu: Soluționarea conflictului din Republica Moldova, o prioritate majoră pentru România

Meleșcanu: Soluționarea conflictului din Republica Moldova, o prioritate majoră pentru România

Obiectivul reuniunii a fost dezbaterea perspectivelor securității europene, dar și aprofundarea rolului OSCE în abordarea provocărilor actuale. 

Șeful MAE a subliniat necesitatea implementării depline a principiilor și angajamentelor asumate de statele participante OSCE pe toate cele trei dimensiuni ale activităţii organizației: politico-militară, economică și de mediu precum și cea umană.  

De asemenea, el a evidențiat importanţa cooperării OSCE – UE, precum şi contribuția specifică a României în contextul deținerii, în primul semestru al anului 2019, a Președinţiei Consiliului Uniunii Europene. 

Potrivit MAE, Meleșcanu a transmis o serie de mesaje-cheie pe domenii de interes prioritar pentru țara noastră, cu accent pe reconfirmarea sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și impulsionarea acțiunii OSCE în soluționarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre.

Totodată, acesta a arătat că soluționarea conflictului din Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă