15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăLegile Justiţiei: Imunitatea pentru magistrați, votată, iar mai apoi respinsă

Legile Justiţiei: Imunitatea pentru magistrați, votată, iar mai apoi respinsă

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a revenit marţi asupra amendamentului susţinut de USR privind introducerea imunităţii sporite pentru magistraţi şi l-au respins, după ce reprezentanţii USR au anunţat că îşi retrag propunerea.

Deputatul USR Stelian Ion a solicitat comisiei speciale revenirea asupra amendamentului care prevedea că magistraţii nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea CSM, solicitând respingerea acestuia.

Stelian Ion a susţinut că amendamentul a fost adoptat iniţial la propunerea şi cu susţinirea USR pentru că dezbaterile în comisie s-au desfăşurat în prea mare viteză.

La solicitarea deputatului USR, Florin Iordache a spus că, din moment ce iniţiatorul nu îşi mai susţine amendamentul, acesta se consideră anulat, astfel încât nu va figura în raportul final la capitolul amendamente response.

Nici ALDE nu a mai susţinut amendamentul, deşi figura ca iniţiator alături de USR.

”Efectuarea în continuare a urmăririi penale fată de un judecător sau procuror pentru infractiuni săvârşite în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se poate dispune numai după încuviintarea Sectiei pentru judecători sau procurori, după caz. Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator”, se arăta în amendamentul adoptat iniţial de comisie la propunerea UNJR, CSM, USR şi ALDE.

În legea în vigoare, imunitatea magistraţilor era doar pentru percheziţie, reţinere, arestare preventivă sau arest la domiciliu.Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a adoptat marţi un amendament la legea 317/2004 privind funcţionarea CSM prin care se introduce o imunitate sporită pentru judecători şi procurori, care nu vor mai putea fi urmăriţi penal fără încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii.

”Efectuarea în continuare a urmăririi penale fată de un judecător sau procuror pentru infractiuni săvârşite în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se poate dispune numai după încuviintarea Sectiei pentru judecători sau procurori, după caz. Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator”, se arată în amendamentul adoptat de comisie la propunerea UNJR, CSM, USR şi ALDE.

În legea în vigoare, imunitatea magistraţilor era doar pentru percheziţie, reţinere, arestare preventivă sau arest la domiciliu.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă