17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportVicepreședintele PSD, Gabriela Firea, susține că există patru sau cinci propuneri pentru...

Vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, susține că există patru sau cinci propuneri pentru funcția de premier. Codrin Ștefănescu o contrazice: Pe listă există opt nume. Presă: În cursă ar fi rămas doar Mihai Fifor și Carmen Dan

UPDATE 21.45Codrin Ștefănescu o contrazice pe Gabriela Fira: Lista PSD de premieri are opt nume. Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu, Adrian Ţuţuianu și Viorica Dăncilă, printre variantele social-democraților

 

21.30:  Adrian Năstase: Nu este suficientă o bună desemnare a unui premier. Este foarte importantă lansarea de către PSD a unor măsuri de re-ideologizare

Fostul premier Adrian Năstase consideră că mai importantă decât desemnarea unui nou premier de către PSD este lansarea unor măsuri care sa angajeze membrii partidului într-o dezbatere mai largă, pentru „pregătirea viitoare a cadrelor, re-ideologizarea partidului”.

21.26:  Lia Olguța Vasilescu: Nu se va ajunge la un al doilea vot pentru funcția de premier

Ministrul demisionar al Muncii și vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, susține că președintele Klaus Iohannis va accepta prima variantă de premier propusă de președintele Klaus Iohannis.


 

Primarul Capitalei și vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a afirmat că Partidul Social Democrat are, duminică, patru-cinci propuneri de candidaţi pentru funcţia de premier, pe listă fiind şi doamne. Pe de altă parte, surse citat de Anten3 susține că șeful PSD, Liviu Dragnea, ar fi restrâns lista la două variante: Carmen Dan și Mihai Fifor.

„Din câte ştiu eu, până la această oră, sunt circa patru-cinci propuneri de candidaţi, şi colegi din partid, şi oameni de stânga, chiar dacă nu au carnet de partid, care au colaborat cu noi. Sunt şi doamne", a declarat Gabriela Firea, duminică, într-o intervenţie telefonică la România Tv.

Ea a continuat precizând că viitorul șef al Executivului trebuie să ştie să-şi alcătuiască echipa.

„Un om care să aibă o reputaţie de netăgăduit, să fie un om onest, un profesionist, un om care, aş adăuga eu, să ştie să coordoneze echipe, să ştie să îşi impună respectul pentru că, dacă este ceva de reproşat fostului manager al a Guvernului este această lipsă a calităţii de a crea echipe integrale", a mai spus Gabriela Firea.

Pe de altă parte, surse citate de Antena 3 precizează că lista propunerilor s-ar fi restrâns la două variante, în ședința restrânsă a social-democraților, care a avut loc, în cursul zilei, la Palatul Parlamentului. Astfel, propunerile PSD pentru funcția de premier ar fi Mihai Fifor și Carmen Dan. Nominalizarea urmează să fie votată mâine în Comitetul Executiv.

Anterior, potrivit unor surse, pe pe lista scurtă pentru premier s-ar fi aflat Florin Georgescu, Mihai Fifor, Carmen Dan, Viorica Dăncilă, dar și Olguța Vasilescu.


Președintele Klaus Iohannis i-a anunțat, joi, printr-o scrisoare, pe liderii partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, că, luni, sunt invitați la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru, potrivit presidency.ro. 

Luni, 26 iunie 2017: 

• Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);

• Ora 16:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);

• Ora 17:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);

• Ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);

• Ora 18:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

• Ora 18:30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.


Citește și: Klaus Iohannis poate să ne scape de PSD. Curaj, domnule preşedinte! | OPINIE

O guvernare care să adune PNL, PMP, UDMR şi USR ar fi fragilă, dificil de coagulat şi de menţinut, dar cu siguranţă mai bună decât un nou Executiv umplut cu slugile lui Dragnea, foarte probabil mai obediente şi mai agresive decât cele din cabinetul Grindeanu. Nimic nu este mai rău decât această perspectivă!


 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, principalele elemente din portretul – robot al candidatului la funcția de premier.

„Premierul trebuie să fie o persoană integră, fără probleme penale, o persoană care mă poate convinge că poate conduce un Guvern și care să aibă o majoritate parlamentară. Voi avea discuții luni cu toate partidele, bănuiesc că până la ora asta ați văzut deja programul consultărilor cu partidele, după care o să fac o evaluare proprie și o să mă întâlnesc și cu dumneavoastră și să voi anunța. Vreau să cunosc toate opiniile, după care voi trece la desemnarea unui premier”, a precizat președintele Klaus Iohannis. 

 Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor" a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat „pentru" 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă".

Conflictul politic a izbucnit miercurea trecută, după ce PSD i-a retras sprijinul politic premierului Sorin Grindeanu. Joi, CEx a decis și excluderea lui Grindeanu din PSD, însă premierul a anunțat că va demisiona doar dacă o face și șeful PSD. Vineri, Sorin Grindeanu l-a desemnat pe Victor Ponta ca secretar general al Guvernului. Majoritatea miniștrilor PSD și-au anunțat demisia. În weekend, coaliția de Guvernare a depus o moțiune de cenzură împotriva Executivului Grindeanu, urmând ca miercuri să fie votată.

Astfel, ședința de miercuri a Parlamentului a debutat cu o nouă lectură a textului moţiunii de cenzură, numită „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”.



În moţiune se menţionează că, la cinci luni de la instalarea Guvernului, coaliţia de guvernare a făcut o evaluare a activităţii Executivului, în urma căreia a decis să retragă sprijinul politic acordat Cabintelui. Decizia a dus la demisia a 25 din cei 27 de membri ai Cabinetului, care au înţeles „corect reponsabilitatea politică ce le revine în cadrul unei democraţii constituţionale”. Documentul vorbeşte în continuare de „Guvernul Ponta-Jianu-Grindeanu”, pe care îi acuză de dispreţ faţă de regulile democratice ale funcţionării instituţiilor.

Totodată, în cele patru pagini ale moțiunii, premierul Grindeanu este acuzat că și-a pierdut „busola bunului-simț” și că „este un act de responsabilitate politică pe care trebuie să-l facă Parlamentul României”.


Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă