20.6 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSportVictor Ponta: Codul Fiscal va fi aprobat miercuri de Guvern

Victor Ponta: Codul Fiscal va fi aprobat miercuri de Guvern

UPDATE: Premierul Victor Ponta a precizat, joi, într-o ședință a Guvernului, că are siguranța că noul Cod Fiscal poate fi adoptat până săptămâna viitoare, astfel încât miercuri să fie aprobat de Guvern, informează Mediafax.

“Astăzi sunt ultimele amendamente la Codul Fiscal. Luni, la ora 13.00, ne reîntâlnim cu cei care încă nu au avizat până luni. Cei care au avizat pot să îşi vadă de treabă şi să fie doar un secretar de stat, în aşa fel încât miercuri am garanţia 100% că cele două proiecte sunt avizate şi le adoptăm în şedinţa de guvern”, a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de Guvern.

El a precizat că pentru Codul de Procedură Fiscală există toate aprobările, mai fiind nevoie doar de avizul Ministerului Justiţiei.

Guvernul s-a reunit din nou în şedinţă, joi dimineaţa, pentru a discuta noul proiect de Cod Fiscal şi pe cel alCodului de Procedură Fiscală, Executivul anunţând în comunicatul de presă că este o şedinţă “pentru aprobarea” celor două documente.

Premierul Ponta anunţase anterior că cele două proiecte vor fi aprobate şi transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor până la finele lunii aprilie.

—–

Guvernul se va reuni joi, la ora 11,00, în ședință extraordinară, pentru aprobarea proiectelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, a anunțat, miercuri, premierul Victor Ponta.

“În primul rând trebuie să finalizăm cele două proiecte, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală. Am lucrat și astăzi cu toată echipa de la Ministerul de Finanțe, dar, ca de obicei, procedurile ne omoară, pe la ministere, pe la diverse lucruri. Așa încât vă dau o veste în direct (…): mâine, la ora 11,00, avem din nou ședință de guvern, numai cu cele două proiecte”, a declarat premierul.

Ponta le-a cerut miniștrilor care nu au avizat încă cele două proiecte să urgenteze procedurile în acest sens.

“Și cei care încă nu ați dat avizul formal până mâine (n.r. joi) îl dați, cei care aveți observații sau propuneri mâine le discutăm și decidem ce intră, ce nu intră în Cod. Important e, domnule secretar general, mâine la ora 11,00 ședință de guvern doar cu cele două proiecte. Din ce am văzut, stadiul este aproape final, însă procedurile ne ucid. Și, dacă nu o să ne mișcăm noi mai repede, o să stăm după proceduri și după hârtii care se plimbă între ministere. Deci, astă-seară, la Finanțe, vă duceți să vedeți dacă mai aveți observații, dacă sunt lucruri pe care nu vă înțelegeți cu cei de la Finanțe, mâine le avem în ședința de guvern. Și cei care ați fost de acord — cei mai mulți miniștri ați fost de acord, dar nu ați dat semnătura — puneți semnătura pe avizul pentru Cod”, a spus premierul.

El le-a cerut reprezentanților de la Finanțe să pună pe site-ul ministerului forma finală a celor două proiecte.

“De asemenea, mâine, după ședința de guvern, vreau încă o dată, la Finanțe, să puneți forma finală pe site. (…) Important este ca cei interesați să aibă textul mâine, după ședința de la ora 11,00. Și să meargă la Consiliul Legislativ toate procedurile, pentru ca săptămâna viitoare să fie pe masa Senatului cele două proiecte. Dacă ne mai scapă, că nu există muncă perfectă, aveți și la Senat și la Camera Deputaților ocazia, în dezbaterea cu senatorii și deputații, să aduceți îmbunătățiri dacă în acest proces îndelungat este vreo scăpare”, a mai afirmat premierul.

Cele mai citite

După criticile venite din partea mediului de afaceri, Boloș anunță modificări la e-TV

Mediul de afaceri și contabilii au privit cu îngrijorare cum Guvernul a anunțat introducerea unei noi sarcini administrative pentru companii, care trebuie implementată foarte...

Cacealmaua loviturii de stat din Bolivia

După ce trupele militare ale generalului Juan José Zúñiga au luat cu asaltMurillo din La Paz, iar un tanc a intrat în Palatul prezidențial,...

Primul Consiliu UE după alegeri: Agenda strategică, locuri de muncă de top și Zelensky, pe masa discuțiilor

Liderii UE s-au adunat la Bruxelles joi și vineri pentru primul summit după scrutinul de alegeri în care să numească oficiali de rang înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă