Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

PSD ia cu asalt instituțiile statului. Social-democrații vor să-și numească oamenii în funcții-cheie. Nu scapă nici cei numiți de Victor Ponta

Social-democrații își vor numi oameni în posturi cheie, profitând de vacantarea unor funcții sau de problemele pe care le au șefii unor instituții.

Share

Romulus Georgescu 0 comentarii

Actualizat: 15.03.2017 - 11:10

Social-democrații își vor numi oameni în posturi cheie,  profitând de vacantarea unor funcții sau de problemele pe care le au șefii unor instituții.

PSD și ALDE se pregătesc să preia conducerile în instituțiile care se află în subordinea Legislativului. Pentru a-și atinge obiectivele, social-democrații sunt gata să treacă peste cutumele parlamentare și vor să ocupe inclusiv posturi care, în mod normal, ar fi revenit Opoziției.

*Șeful SRR, pe făraș. Una dintre țintele PSD-ALDE o reprezintă conducerea Radioului Public, după ce directorul  general, Ovidiu Miculescu, a fost declarat incompatibil printr-o decizie defintivită a ÎCCJ. Audiat, ieri, de comisiile juridice reunite, Miculescu a susținut că a fost incompatibil în perioada 2010-2012, când a fost membru al CA al SRR și a lucrat la SN Comunicații. Însă, sesizarea ANI s-ar fi produs după încetarea stării de incompatibilitate, a susținut avocatul său, Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției. Comisiile juridice vor lua o decizie după ce vor primi un punct de vedere al ANI. Pe Miculescu îl dezavantajează și faptul că este considerat un apropiat al fostului premier Victor Ponta. În octombrie anul trecut, Liviu Dragnea l-a acuzat pe Ovidiu Miculescu că l-ar fi amenințat pe liderul deputaţilor social-democraţi, Florin Pâslaru. Acuzația a fost  respinsă de Miculescu.

*Georgică Severin, la TVR. Premierul Sorin Grindeanu a trimis la Parlament o scrisoare prin care arată că propunerea sa pentru Consiliul de Administrație al TVR este Georgică Severin, fost senator PSD și președinte al Comisiei Juridice din Senat, în legislatura trecută. Anterior, în discuțiile din coaliția PSD- ALDE; numele lui Severin fusese vehiculat pentru a prelua șefia ICR.

*Șef nou la ASF. Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreședintele Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), are prima șansă pentru preluarea postului de președinte. Constantinescu are experiență în mediul privat, a  fost director al Romexterra Leasing și președinte al Asociației Societăților de Leasing din România (ASLR).Schimbarea lui Mișu Negrițoiu din fruntea ASF este dorită după ce acesta a luat mai multe decizii controversate. Anul trecut creșterea prețurilor polițelor de asigurări a fost blocată printr-o ordonanța de urgență dată de Guvernul Cioloș, în luna noiembrie, prin care au fost  înghețate prețurile pe o perioadă de șase luni.

*Scandal pe un post la BNR. PSD vrea să ocupe și postul de viceguvernator al BNR, rămas liber după ce Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată fiind acuzat de trafic de influență. Liviu Dragnea intenționează să îl propună pentru acest post pe Cristian Socol, fost consilier pe probleme economice al premierului Victor Ponta. Socol a susținut, însă, că nu ar fi primit nicio ofertă. În paralel, liberalii au susținut că postul le aparține (Olteanu provenea din PNL), însă înțelegerea se bazează pe cutumele parlamentare și nu are o formă scrisă.

*Daniel Barbu, recuperat la AEP. Una din pozițiile cheie care trebuie ocupată în următoarea perioadă este cea de președinte al AEP. Pentru acest post este favorit Daniel Barbu (ALDE) afirmă surse din coaliția guvernamentală. Daniel Barbu, care nu a prins un nou mandat de parlamentar, este sprijinit de Călin Popescu Tăriceanu, dar este agreat și de liderul PSD Liviu Dragnea. Postul de președinte al AEP a rămas vacant în noiembrie 2016, când Ana Maria Pătru a demisionat, fiind urmărită penal pentru pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor.

Grindeanu, înconjurat de oamenii serviciilor

Premierul Sorin Grindeanu l-a numit pe Gabriel Stătescu în funcția de consilier de stat în aparatul propriu. Stătescu este general de brigadă cu o stea în SRI, fiind trecut în rezervă de președintele Iohannis pe 8 martie, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig. In SRI, Stătescu a condus Direcția pentru comunicații și IT. Grindeanu l-a numit în funcția de șef de cabinet pe Alexandru Chirilă, fostul său consilier pe vremea când ocupa postul de președinte al CJ Timiș. Potrivit presei locale, în urmă cu 20 de ani Alexandru Chirilă a lucrat la serviciul secret al Ministerului de Interne, DGIPI.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...