Primarii și șefii de consilii județene și-au dat salarii cât al președintelui Klaus Iohannis. Top cinci edili cu lefuri de mii de euro

de Romulus Georgescu, Ticu Ciobotaru , 08 august 2017 - stire actualizata la ora 19:10, 08 august 2017

Președinții de CJ și edilii marilor orașe au ajuns să câștige lunar un venit similar cu cel al președintelui Klaus Iohannis. Funcționarii locali de rang înalt sunt principalii câștigători al noului sistem de salarizare. 

Salarizarea funcționarilor din primării și din Consiliile Județene a devenit o adevărată cursă contra cronometru pentru bunăstarea angajaților din aceste instituții.  Legea salarizării unice, aprobată de Parlament în iunie, stabilește doar indemnizațiile celor care conduc administrațiile locale, lăsând la îndemâna autorităților locale stabilirea veniturilor subordonaților. Singura condiție este ca ei să nu depășească salariile vicepreședinților de consilii județene sau ale viceprimarilor.

Noul act normativ a intrat în vigoare de la 1 iulie și conține o serie de portițe favorabile aleșilor locali și subordonaților acestora. În anexe, există o grilă privind veniturile președinților și vicepreședinților de consilii județene, precum și ale primarilor și viceprimarilor. Fiecărei funcții îi este repartizat un coeficient, care se înmulțește cu salariul minim pe economie, de 1.450 de lei brut. Pe această regulă, salariul maxim ar trebui să fie cel al primarului Capitalei – 14.500 de lei lunar brut. De exemplu, președinții consiliilor județene și primarii reședințelor de județ ar trebui să aibă salarii de 13.050 de lei.

Însă, un alt articol din Legea salarizării prevede că președinții și vicepreședinții CJ, precum și primarii și viceprimarii care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de creșteri ale indemnizațiilor cu 25%. Acest articol le-a permis multor aleși locali să aibă salarii de peste 16.000 de lei. În astfel de condiții, în toată țara au avut loc ședințe ale consiliilor județene și locale pentru stabilirea noilor salarii. Mai mult, de creșteri pot beneficia și angajații din primării și consilii județene care lucrează cu fonduri europene.

Cine împarte parte-și face

Remunerațiile sunt votate de consilierii județeni sau locali, deci care sunt direct interesați de majorarea acestora. Legea salarizării prevede că indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii este de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București. În plus, un alt articol din lege prevede că sporurile la salariu pot ajunge până la 30%.

În aceste condiții, unele consilii au votat atât salariile președinților de CJ și ale primarilor, cât și ale subordonaților (în general acolo unde s-au aplicat sporuri). În alte cazuri, s-au votat doar salariile funcționarilor, președinții de consilii județene și primarii rămânând, implicit, cu sumele stabilite prin lege.

Fruntași la majorări

Unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din România a devenit primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PNL), care va avea salariul brut de 16.313 de lei, în timp ce pentru viceprimari venitul brut a ajuns 14.500 lei lunar. Administratorul public al orașului va încasa 11.600 de lei. Directorii executivi au între 10.200 și 10.500, din care aproape 1.000 de lei spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare.  Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel (PNL), nu s-a lăsat mai prejos și și-a ­stabilit un salariu de 16.313 lei brut. Secretarul ­județului va fi răsplătit cu 11.600 de lei, iar directorii au între 10.000 și 11.200 de lei lunar.

După majorările aprobate în cursul lunii iulie, preşedintele Consiliului Jude­ţean Olt, Marius Oprescu (PSD), va avea peste 15.000 de lei. Vicepreşedinţii Ioan Ciugulea şi Virgil Delureanu ajung la 14.500 lei (o indemnizaţie lunară de ­încadrare de 11.600 lei, plus majorarea de 2.900 lei pentru implementarea proiectelor cu finanţare euro­peană). Primarul Slatinei, Emil Moţ (PSD),va avea 12.000 de lei.

Banii pentru creșteri de venituri, luați de la dezvoltare

La Consiliul Județean Prahova cheltuielile salariale vor crește la circa 15 milioane de lei, față de 10 milioane în 2016, ca urmare a noilor majorări salariale, a anunțat Bogdan Toader (PSD), președintele instituției locale.

În ordine, după indemnizația acestuia, în cuantum de 13.500 de lei brut, și a vicepreședinților CJ (aproximativ 11.500 de lei brut), cel mai mult va câștiga secretarul județului, cu un salariu brut cuprins între 9.650 de lei - 10.500 de lei, urmat de arhitectul județului cu un salariu brut cuprins între 9.100 - 10.100 de lei.

Și angajații din Primăria Plo­ieşti vor primi salarii mărite cu până la 60%. Astfel, secretarul municipiului va câştiga din luna august un salariu brut lunar de 10.440 de lei, arhitectul-şef şi directorul general vor avea un salariu brut lunar de 9.570 lei, şefii de compartimente şi contabilul-şef 9.440 lei.

Salariul președintelui CJ Iași, Maricel Popa (PSD), va fi de 13.000 de lei. Secretarul ­judeţului Iaşi urmează să aibă un salariu brut cuprins între 10.400 şi 10.800 de lei, iar salariul brut al unui ­vicepreşedinte va ajunge la 11.600 de lei pe lună. Edilul Iașului, Mihai Chirica, va avea un salariu brut de 13.000 de lei, iar un viceprimar va câştiga 11.600 de lei.

Salariul președintelui Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor (UDMR), a ajuns la 13.050 de lei brut, la fel ca venitul primarului de Oradea, Ilie Bolojan (PNL). Vicepreședinții CJ au salarii de 11.600 de lei lunar. Pásztor Sándor a anunțat că instituția pe care o conduce îşi va cheltui toate veniturile suplimentare pe care le va realiza în acest an pentru acoperirea unei „găuri“ estimată la 12-13 milioane lei din bugetul de salarizare. Preşedintele CJ Bihor a afirmat că banii vor fi luaţi de la investiţii şi cota ce revine instituției în unele proiecte europene.

La Bistrița, cea mai mare creştere, de aproape trei ori faţă de salariul pe care îl încasează în prezent, se înregistrează în cazul primarului Ovidiu Creţu (PSD), care, începând din luna august, va avea o indemnizaţie de 13.050 de lei faţă de 4.200 cât câştigă în prezent. Cei doi viceprimari ai municipiului Bistriţa vor avea salarii de 11.600 de lei, iar administratorul public va încasa 10.310 de lei.

Banii pentru susţinerea creşterilor salariale, respectiv o sumă de 4,2 milioane de lei, au fost luaţi de la secţiunea de dezvoltare.

Orașe mici, ambiții mari

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin (PSD), va avea o leafă de 13.050 de lei brut. Secretarul primăriei are, acum, un salariu de 10.000 de lei brut, iar administratorul public al reşedinţei de judeţ Alexandria va avea prevăzut în contract un salariu de 11.000 de lei.

Primarul din Reșița, Ioan Popa (PNL), a fost mandatat de consilierii locali să concedieze 40% din personalul primăriei, pentru a pregăti terenul pentru majorările salariale. Deși conduce o comună cu doar 3.500 de locuitori, primarul din Tarcău (Neamț), Iulian Găină, va avea o indemnizație de 7.500 de lei lunar brut. „La indemnizaţie am inclus şi sporul de 25% pentru cele două proiecte europene pe care le coordonez. Unul e de apă-canal, celălalt pentru căminul cultural“, a explicat edilul.

Grija față de subordonați

La CJ Argeș, Dan Manu (PSD), președintele instituției, a pregătit o grilă generoasă. Secretarul judeţului ar urma să aibă un salariu de bază de 11.513 lei. Arhitectul-șef va fi plătit cu 11.400 lei, directorii executivi cu 11.000 lei, iar șefii de servicii și birouri 10.000, respectiv 9.400 lei, mai mult decât au în prezent.

Directorii de direcții și șefii de birou din cadrul Primăriei Craiova vor avea și ei salarii majorate. Topul  salariilor: administratorul public – 11.600 de lei, secretarul municipiului – 11.600 de lei, arhitectul-șef – 10.025 de lei, director executiv – 9.725 de lei, director executiv adjunct – 9.225 de lei, director – 8.500 de lei.

Secretarul și administratorul Primăriei Sibiu vor avea cel mai mare salariu dintre funcționari – 10.050 de lei. Spre comparaţie, secretarul judeţului are un salariu brut de 8.700 de lei. Daniela Cîmpean (PNL), preşedinta CJ Sibiu, a explicat că bugetul judeţului nu suportă creşteri salariale mai mari, chiar dacă legea ar permite acest lucru.

Dublu la salarii, minus la investiții și îndatorări la bănci

Fondul de salarii din Primăria Galați va fi în 2017 cu 206% mai mult decât anul trecut. Noua majorare a salariilor va continua „trendul“ din ultimii ani la Primăria Galați, de creștere a salariilor și de scădere a banilor alocați investițiilor. La astea se mai adaugă și practica din ultimii patru ani, de angajare a unor credite pentru finanțarea lucrărilor edilitare.

Primarul Galaţiului, Ionuț Pucheanu, va încasa o indemnizație de 13.050 de lei, aceasta crescând după intrarea în vigoare a legii salarizării unice de la 6.256 lei net în iunie la 9.000 lei în iulie. Cei doi viceprimari vor încasa indemnizaţii brute de 11.600 lei. Vor crește și salariile celorlalți șefi din primărie. În iunie, arhitecta-şefă Teodora Voicilă a încasat un salariu net de 6.853 de lei, șeful Direcției Taxe și Impozite, Daniel Stadoleanu a luat 7.468 de lei net, șeful Direcţiei Lucrări Publice, Cristian Capeţis 6.838 lei net, iar șefa  Direcţiei de Asistenţă Socială, Carmen Alupoaei a încasat 6.792 lei net.

Noile majorări salariale vin peste alte majorări recente. Dacă în 2016 fondul de salarii al Primăriei Galați era de 20,4 milioane de lei, în 2017 a crescut la 33,8 milioane pe fondul ridicării interdicțiilor legate de sporuri. Prin majorările în baza Legii 53, fondul de salarii ajunge la 42 de milioane lei. Așadar, în 2017 fondul de salarii a înregistrat o creștere la 206% în raport cu cel din 2016. S-a dublat.

În paralel, în ultimii ani, banii pentru investiții au scăzut constant. Din bugetul pe 2017, de 746,5 milioane lei, 595,9 milioane lei (79,8%) sunt cheltuieli de funcționare, iar 150,5 milioane, adică 20,16%, sunt fonduri pentru investiții. În timp ce Sibiul alocă pentru investiții 38% din buget, Clujul 30%, iar Oradea 24%, Galațiul cu 20%, riscă să și continue căderea economică, spre o imagine din America Latină, localitate săracă cu funcționari bogați.

Între timp, Primăria Galați face împrumuturi în serie pentru finanțarea lucrărilor edilitare. În iulie a fost aprobat un nou împrumut de 100 milioane lei, de la CEC Bank, pentru centrale termice în școli, asfaltări, etc. Primăria mai are un împrumut de 100 milioane lei la BERD, pentru modernizarea transportului local și 100 milioane la CEC, pentru diverse lucrări edilitare. La astea se mai adaugă un împrumut de 15,8 milioane de la Trezorerie pentru termoficare și două credite mai vechi, la Raiffeisen și BRD. Gradul de îndatorare al Galațiului este de 20%, adică maxim!  S Ticu Ciobotaru

Oprișan a ridicat primul remunerațiile subordonaților

La  Consiliul Judeţean Vrancea, cel mai mare salariu îl va avea preşedintele instituţei, Marian Oprişan (PSD), cu 13.050 de lei, urmat de cei doi vicepreşedinţi, Ionel Cel Mare şi Cristian Dănuţ, cu câte 11.600 de lei. Secretarul judeţului ar urma să încaseze peste 11.000 de lei, arhitectul-şef între 9.860 de lei şi 10.541 de lei. De menționat, însă, că subordonații lui Oprișan încasau deja salarii majorate, pe baza unei decizii a Curții Constituționale în urma căreia Vrancea a fost primul județ în care s-au majorat salariile, urmat de alte 12 județe.

La Buzău, cele mai mari indemnizații, peste 13.000 de lei, le vor avea președintele CJ, Petre Emanoil Neagu (PSD), și primarul Constantin Toma (PSD). Cei doi vicepreședinți de CJ vor avea 11.600 de lei, în timp ce secretarul CJ va avea 9.400 de lei.

De la 1 iulie 2017, salariile angajaţilor Primăriei Constanţa vor creşte substanţial. Primarul Decebal Făgădău (PSD) va avea o indemnizație de 13.050 de lei, iar secretarul municipiului va avea un salariu de 11.000 de lei.

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, va avea un salariu brut de 13.000 de lei, la fel ca primarul din Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

La Primăria Suceava, cel mai mare salariu brut de 13.050 de lei va fi încasat de primarul Ion Lungu. Viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Andronache şi secretarul Ioan Ciutac vor încasa salarii de 11.600 de lei.

Și angajații CJ Brașov vor primi salarii majorate cu până la 60% începând de la 1 iulie, au decis consilierii județeni. Astfel, cel mai mare salariu la CJ Brașov, după președinte (13.000  de lei) îl va avea administratorul public, un salariu de bază brut de 11.600 de lei, de la 9.462 în prezent.

Cel mai mare salariu din Primăria Timișoara îl are primarul Nicolae Robu (PNL), care va câștiga 13.050 de lei brut. Cele mai mari salarii din Primăria Timișoara, după primar și viceprimari, le au secretarul primăriei Simona Drăgoi și city managerul Robert Kristof. Cei doi câștigă 11.000 de lei brut. Noua indemnizaţie a preşedintelui CJ, Călin ­Dobra (PSD), este 13.050 de lei, iar vicepreşedinţii şi secretarul primesc câte 11.600 de lei.

Salariile de bază din administrația locală

  Primar general al Capitalei – 14.500 de lei.

  Viceprimar Capitală, președinte CJ, primar reședință de județ, primar sector – 13.050 de lei.

 
Vicepreşedinte CJ, viceprimar reședință de județ, viceprimar sector – 11.600 de lei.

  
Primar oraș (funcție de populație) –
7.975 și  10.875 de lei.

  
Viceprimar oraș (funcție de populație) –
6.525 și 9.425 de lei.

  
Primar comună (funcție de populație) –
5.800 și 8.700 de lei.

  
Viceprimar comună (funcție populație)  –
4.350 și 7.250 de lei.

  
Aleșii locali care implementează proiecte europene își pot crește indemnizațiile cu 25%.

 
Funcționarii din administrația locală nu pot depăși salariile vicepreședinților CJ sau pe cele ale viceprimarilor.

Bombă cu efect întârziat

Reamintim că toate aceste indemnizații sunt calculate pe baza unor coeficienți care se înmulțesc cu salariul minim brut pe țară. Recent, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că salariul minim va crește în 2018 la 1.550 de lei brut. În acest caz, toate salariile din administrația locală vor crește. Asta ar însemna aproape 13.950 de lei pentru președinții de CJ și primarii reședințelor de județ. Dacă o parte din aceștia își vor aplica coeficientul de 25% pentru implementarea programelor din fonduri europene, ei pot ajunge la 17.400 de lei lunar.

Consultă ziarul integral în format .pdf AICI!

Comentarii

  • joja

    18 august 2017 14:49

    Toata clasa politica PSD- ALDE, PNL, UDMR, etc. sunt o apa si un pamant. Toti nesatui de bani si averi. Dar sa nu uite ca in pamant intra tot in 4 scanduri si un costum de haine. Iar plata pt.ce fac aici va veni curand.

    raspunde comentariului
  • TILICA

    17 august 2017 18:09

    Faptul ca C.C.R, B.N.R, Curtea de Conturi a Ro, Parlamentul Ro, Sistemul JUSTITIE, si-au tras legi speciale de functionare, de sanctionare si pedepsire a personalului, de salarizare, de pensii, de acordare a superimunitatilor, etc , CE TRANSPARENTA PUBLICA SI CUM SA O MANIFESTE daca totul e o mascarada de tip mafiot pentru a arata LUMII ca si de fapt in Ro exista un anumit soi de societate democratica de tip CLEPTO-DEMOCRATIE.Toate institutiile statului C.C.R, B.N.R, Curtea de Conturi a Ro, Parlamentul Ro, Sistemul JUSTITIE, de Administratie centrala si locala, sunt instrumente in mainile MAFIEI CARE AU CAPTURAT Ro dupa 1990 si au devorat ECONOMIA SI AVUTIA NATIONALA. Romania se afla intr-un proces de prabusire abisala.

    raspunde comentariului
  • Vlad

    08 august 2017 20:00

    Ba e bine ca cei din primarii au salarii mari. Unii dintre ei muncesc pe branci, iar generalii stau la umbra si presedintele se plimba pe unde-i place lui.

    raspunde comentariului
  • USA

    08 august 2017 18:38

    Cind se spunea "DESTEAPTATE ROMANE"La asta se referea fraza respectiva

    raspunde comentariului
  • viv

    08 august 2017 18:33

    PSD-ul nu putea sa se dezminta, trebuie sa lase in urma o lege la fel de aberanta si sfidatoare, precum cele cu pensiile speciale. Altfel crede ca nu si-ar demonstra puterea si n-ar face impresie la prostii care-l sustin. Ce face CCR-ul ? Nicio nadejde, o ameteste in asa fel incat face posibile si alte abuzuri la care nu s-a gandit nici PSD-ul.

    raspunde comentariului
  • mustacila t

    08 august 2017 14:07

    plmfara un taifun gainarii astia futacesc tot ce apucacitire de lamustacios

    raspunde comentariului
  • VOICAN MARIN

    08 august 2017 13:41

    Domnilor, hai să fim serioi! Păi tot bătem apa în piuă de atâta timp i bulibăsitii" ii încasează salariile i-i doare drept în Cotul Domeului Albastru, iar acum venii i-l plângei pe bietul Iohannis omul fără ghinion că e plătit, săracul, mai puin decât borfaii ătia nesimii. Sesizai Procuratura, DNA-ul, DIICOT-ul, Parlamentul, strigai-i în ureche domnei ministru a Olgua Vasilescu de la Ministerul Muncii !Ce faci cucoană, nu-i vezi cum fură la lumina zilei i-i bat joc de noi!?..., trezuii-l din somn pe domnul Preedinte Klaus Iohannis care n-ude, n-a-vede... cum napanii devalizează bugetul statului i nu ia nicio măsură radicală să-i stârpească pe aceti mizerabili, i nu le mai facei portret de mari boi, scrboi. Mă întreb i vă întreb, români care trudii pentru o felie de pâine, cât mai tolerai jaful acesta ca la drumul mare? Tăiai nodul GORDIAN, sau cum zice proverbul românesc scurtai coada pisicii dacă nu prinde oareci mai pe înelesul fiecăruia de ce nu-i punem la treabă pe cei care răspund de gestionarea avutului obtii, domnule Preedinte Klaus Iohannis? Vă place ce se întâmplă în România lucrului bine făcut!?!

    raspunde comentariului
  • maria dunavat

    08 august 2017 13:29

    75 dintre primari sunt PSD , mai ales in mediul rural.Salariile acordate constituie o mita electorala , o masa de manevra si propaganda pentru psd..oricum au facu praf legea salarizarii , ordonantele cu pensiile speciale.Un partid demagogic cu oameni incompetenti , fara viziune,,in deriva. Psd -ul joaca acum la disperare.mai trebuie sa faca praf si modificarile la legile justitiei.Sa speram ca societatea civila nu doarme.

    raspunde comentariului
  • cristi

    08 august 2017 11:10

    Problema este ca o sa fie realesi si pentru mine este semnul ca trebuie sa schimbam sistemul electoral din Romania, altfel ajungem de rapa.

    raspunde comentariului
  • Sandu

    08 august 2017 11:04

    O mare bătaie de joc! A ajuns un funcționar din primărie să câștige mai mult decât un general de armată.

    raspunde comentariului
    • baba

      18 august 2017 14:58

      dar ce fac generalii de armata mai oameni buni? merg cumva la razboi si noi nu stim? cum e posibil sa iesi la pensie la 40 de ani, iar noi muritorii de rand la 65? pai daca ies de tineri nu ar trebui fratilor sa i mai ingajeze nimeni ca sunt surmenati de atata munca. halal legi, halal conducatori, halal tara. si uite asa se scarbesc oamenii si pleaca din aceasta tara condusa de hahalere.

      raspunde comentariului
  • andreesanu

    08 august 2017 10:36

    Neispravitii ,nepriceputii,nescolitii ,alde pierde vara de care nu s-a prins nici o meserie ,puturosi au navalit in politica datul cu gura a devenit o molima generala,iar numarul ASISTATILOR SOCIAL -POLITIC !! adica a celor din primarii,consilii judetene a crescut de la un mandat la altul . Nici vorba de administratie teritoriala !!,totul e doar de FORMA FARA FOND !! ,pe baze de clanuri ,gasti, nepotisme ,aranjamente. Eficienta 0,00 , bani aruncati ,manevre aranjamente cai de jaf generalizat.Romanii prostii prostilor accepta de28 de ani aceste bande de neispraviti sa-i jefuiasca sistematic, dupa ultimele facaturi zise si ordonante ori legi facute pe genunchi fara repectarea constitutiei gastile de la putere si-au taiatcate o ciosvarta dupa cat sunt de lacomi sau proportional cu nesimtirea lor. Nu-s bani pentru reparat scolile,nu-s bani pentru igenizat spitalele ,cresele gradinitele ,nu-s bani pentru canalizarea menajera,nu-s proiecte pentru absortie fonduri europene ,sunt doar bani ce se pot ZVIRLI PE SALARII NESIMTITE NEMERITATE .Criterii de salarizare !!!,ce or fi alea ??, salariul la primarii se da dupa pofteste ,ce conteaza ca nu-i de unde !!.

    raspunde comentariului
  • Tepus

    08 august 2017 9:55

    Sefjudetii si primarii, Vanand, lacomi, ca ogarii,Si-au dat lefuri cat mai mari,Ca sa fie si magari.

    raspunde comentariului
  • Alexandru

    08 august 2017 6:56

    Acum se vede de ce nu sunt bani. Se duc in lefuri nesimtite. Asta este pofta PSD-ului, in schimb sunt vinovati pensionarii militari

    raspunde comentariului
  • Joaquin Murieta

    08 august 2017 0:17

    Excelent deci sa-i reducem leafa lui Iohannis care pe langa leafa a mai primit si mita de la Trump pentru a achizitiona avioanele si raketele alea inutile Romaniei dar aducatore de profit Americii. Primarii si-au marit doar lefa si nu exagerat doar atat cat Iohannis si-o marise deja. Primarii nu si-au luat si private jet cum are Iohannis nici palate si Mertzane cum Iohannis are deja si nici n-au incendiat clubul colectiv pentru a instala "guvernul meu".

    raspunde comentariului
    • Ella

      08 august 2017 14:29

      Desteptul pamintului de unde ai scos ca Iohanis a dat foc Clubului Colectiv frate ? Eu nu stiu de unde scoateti asemenea enormitati cine va sufla in ureche asa ceva ? Documentati-va inainte de a da perle de felul asta !

      raspunde comentariului
    • nic

      08 august 2017 7:58

      esti bolnav de ura ,dute mai bine si te spanzura gunoi abject

      raspunde comentariului
    • Faq

      08 august 2017 7:16

      Un retard mintal, ma c.ac pe primarii tai de 2 lei pe tine si pe psd ciuma bubonica cel mai spurcat partid care a existat vreodata

      raspunde comentariului
    • Mihai_Canada

      08 august 2017 2:42

      Ca de obicei, bati cîmpii !

      raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design