24.6 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăSportDe ce a fost condamnat Liviu Dragnea la doi ani de închisoare...

De ce a fost condamnat Liviu Dragnea la doi ani de închisoare cu suspendare: Și-a folosit influența de președinte pentru a organiza un referendum. A trimis SMS-uri cu instrucțiuni către reprezentanții din teritoriu

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a publicat motivarea deciziei în dosarul ”Referendumul”, în care șeful PSD și actualul președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Magistrații au apreciat că Dragnea s-a folosit de puterea sa pentru a face referendum, dar a și trimis SMS-uri la membrii PSD din teritoriu și le-a spus ce să facă, scrie agenția News.ro.

„În vederea asigurării scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 Cod penal anterior, în legătură cu necesitatea de a fi respectate legile ţării cu ocazia campaniilor electorale, Completul de 5 Judecători va admite critica Parchetului, doar sub aspectul cuantumului inadecvat al pedepsei, urmând a aplica inculpatului Dragnea o pedeapsă într-un cuantum majorat, de doi ani închisoare, considerat apt să asigure scopul educativ al pedepsei, dar şi exemplaritatea acesteia, iar prin modalitatea de executare aleasă de instanţă, să faciliteze reinserţia socială a apelantului intimat inculpat Dragnea Liviu Nicolae”, scriu magistraţii în motivarea deciziei.

Judecătorii îi dau dreptate lui Dragnea că obţinerea unei mai bune participări la vot a populaţiei ori obţinerea de capital electoral nu poate reprezenta un folos necuvenit, însă subliniază că scopul obţinerii folosului necuvenit nu a fost reprezentat, niciun moment, de exercitarea dreptului la vot de către un număr cât mai mare de persoane sau de obţinerea de capital electoral, ci s-a referit la realizarea acestor deziderate prin mijloacele de acţiune nelegale la care a îndemnat el.

„Sintetizând argumentele expuse de prima instanţă, pe care le consideră justificate, instanţa de control judiciar subliniază că scopul obţinerii folosului necuvenit nu a fost reprezentat, niciun moment, de exercitarea dreptului la vot de către un număr cât mai mare de persoane sau de obţinerea de capital electoral, ci s-a referit la realizarea acestor deziderate prin mijloacele de acţiune nelegale la care a îndemnat apelantul, cu finalitatea obţinerii validării referendumului din 29 iulie 2012, constând, pe de o parte, în beneficiile imediate la care îndemna adresa nr. 687/SG din 13 iulie 2016, ce ar fi trebuit procurate votanţilor de reprezentanţii din teritoriu ai PSD, în schimbul obţinerii unei participări la vot cât mai ridicate şi pe care textul art. 54 din Legea 3/2000 le interzice în mod expres, iar pe de altă parte, în solicitarea de a fi întocmite şi puse la dispoziţia partidului liste cu numele şi adresa persoanelor care nu au votat, cu încălcarea dispoziţiilor art.5 alin.1 din Legea nr. 677/2001”, arată Completul de 5 Judecători al instanţei supreme.

Magistrații mai susțin că Liviu Dragnea le-a trimis sms-uri reprezentanților din teritoriul ai PSD și le-a transmis instrucțiuni, liderul social-democrat acționând cu intenție direct.

„Cu referire la latura subiectivă, contrar afirmaţiilor apelantului, care a susţinut că din probele administrate nu a reieşit că a acţionat cu intenţie directă, Completul de 5 Judecători constată că, tocmai îndemnul explicit la folosirea unor acţiuni ilicite şi faptul că indicaţiile transmise prin mesajele tip SMS şi, respectiv, prin instrucţiunile conţinute de adresa nr. 687/SG din 13 iulie 2013 au fost neechivoce, având valoarea unor ordine ce trebuiau executate de reprezentanţii din teritoriu ai PSD, au format convingerea instanţei că apelantul a acţionat cu intenţie directă”, au scris judecătorii în motivarea deciziei.

Ei au mai apreciat că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este suficientă „pentru a-l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare”.

„Fără a ignora circumstanţele personale favorabile apelantului intimat inculpat Dragnea Liviu Nicolae, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, prezentarea în faţa instanţelor, ori de câte ori a fost solicitat şi poziţia sa în societate (aspecte valorificate şi la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei), Completul de 5 Judecători constată că aceste circumstanţe sunt puse în umbră de atitudinea de negare, în ciuda evidenţelor, a activităţii sale infracţionale şi a existenţei elementelor relevante în angajarea răspunderii sale penale”, au mai arătat magistraţii.

Contestația va fi judecată pe data de 15 februarie, în dosarul “Referendumul”.

În 22 aprilie 2016, preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, alături de alte 26 de persoane, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că şi-a folosit influenţa de preşedinte de partid în timpul referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu.

 

Cele mai citite

Calea Victoriei devine pietonală: tururi ghidate, dezbateri despre siguranța urbană și evenimente culturale în al nouălea weekend „Străzi deschise”

Pe parcursul zilei, zona centrală a Capitalei găzduiește o serie de activități culturale, educaționale și civice, de la tururi ghidate la dezbateri publice și...

Bruxelles dă undă verde pentru capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare

Capacitatea de intervenție a BID în economie ar urma să crească semnificativ, inclusiv prin posibilitatea de a mobiliza finanțări suplimentare și de a amplifica...

Tensiuni în PNL după contestarea în instanță a Congresului: Accesul la justiție nu este sabotaj, spune Ionuț Stroe

Deputatul liberal a afirmat că dreptul de acces la justiție este garantat de Constituție și de legislația privind funcționarea partidelor politiceDeputatul PNL, Ionuț Stroe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă