15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCCR a respins ca inadmisibilă cererea Avocatului Poporului: Persoanele condamnate penal nu...

CCR a respins ca inadmisibilă cererea Avocatului Poporului: Persoanele condamnate penal nu pot ocupa funcții în Guvern. Liviu Dragnea, înainte de anunțarea deciziei: Nu este pentru mine

UPDATE 17.00: CCR anunță, într-un comunicat de presă, că prevederile criticate au următorul conţinut: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în țară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorate, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţiilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare."

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituţionalitate formulată.
Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare  ce intră în competența Parlamentului.  
Decizia este definitivă și general obligatorie şi se comunică Avocatului Poporului.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

UPDATE 15.10: Judecătorii Curții Constituționale au decis că solicitarea Avocatului Poporului a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, potrivit Digi24.

Astfel, legea nu va fi schimbată, ci va rămâne în aceeași formă, iar persoanele judecate penal nu vor putea face parte din Guvern. 


CCR va dezbate, joi, pentru a cincea oară în decurs de 2 luni, timp în care amânat de 4 ori o decizie, Legea care îi interizice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern.

Astfel, Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR, Legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului.â

CCR a luat în dezbatere această excepţie de neconstituţionalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deşi judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate de fiecare dată, nu au reuşit să se pună de acord şi să tranşeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluţii, astfel încât speţa a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai.

După prima amânare, preşedintele CCR Valer Dorneanu a declarat că judecătorii Curţii au simţit nevoia să „aprofundeze mai bine cauza”.

„Cauza a fost amânată. Am dat termen pe 21 martie. Nu am reuşit să ajungem la o soluţie. Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe”, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, în data de 7 martie.

El a spus că nu au existat presiuni politice nici în această speţă, nici în altele şi că s-au evocat mai multe variante de decizie, „într-un fel, în altul”.

„Propria practică a CCR se va găsi în soluţia finală. Bineînţeles că am pornit şi de la practica noastră, şi de la CEDO şi am avut un material documentar de la foarte multe ţări din Europa cu privire la modul cum reglementează această problemă şi am avut şi literatură juridică şi de toate”, a mai spus Dorneanu.

Dorneanu a declarat, însă, după a doua amânare, cea din 21 martie, că soluţia privind excepţia la Legea 90/2001 este „cea mai grea soluţie” pe care au avut-o de dat judecătorii CCR.

„E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a spus Dorneanu.

Întrebat de ce spune că e cea mai grea soluţie, preşedintele CCR a răspuns: „Aşa am simţit-o noi, pentru că nu am putut ajunge până acum la o soluţie”.

CCR a mai avut în discuție acest subiect în şedinţele din 7 martie, 21 martie şi 4 aprilie, în urma unei sesizări primite din partea Avocatului Poporului. La data de 7 martie, magistrații CCR au amânat pronunțarea pentru 21 martie 2017, iar Valer Dorneanu a explicat că nu s-a putut ajunge la o soluție și că judecătorii CCR au nevoie de o analiză aprofundată asupra sesizării Avocatului Poporului.

"S-a amânat pentru 4 aprilie, pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii, care niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi atunci acum ne-am cam apropiat de două variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică", a explicat președintele CCR, Valer Dorneanu, după şedinţa din 21 martie.

Sesizarea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de Victor Ciorbea, la o zi după ce Guvernul Grindeanu a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

CCR a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90 / 2001, care este următorul: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1) ".

Avocatul Poporului a semnalat, printre altele, lipsa de coerență legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective și general valabile pentru ocuparea funcțiilor aparținând celor trei puteri organizate în cadrul democrației constituționale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă