Firea va lansa un proiect inedit pentru decongestionarea traficului. Ce strategie are edilul Capitalei pentru îmbunătățirea transportului în comun

de Iulia Iancu , 07 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 16:09, 07 septembrie 2017
Firea va lansa un proiect inedit pentru decongestionarea traficului. Ce strategie are edilul Capitalei pentru îmbunătățirea transportului în comun

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va lansa curând un proiect "pentru decongestionarea traficului”, prin care autobuzele RATB să poată circula şi pe linia de tramvai, potrivit News.ro.

"Vom lansa un alt proiect pentru decongestionarea traficului. Pe linia de tramvai, acolo unde structura acesteia permite, va circula şi autobuzul. Acestea sunt deja benzi unice create. Pentru început, ne-am gândit ca benzile unice să fie cele care sunt deja create şi au această infrastructură, iar autobuzele să poată intra pe linia de tramvai”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul a afirmat că sunt câteva trasee stabilite, iar proiectul urmează fie început în scurt timp. "Etapa a doua va fi aceea în care linia de tramvai să fie amenajată, astfel încât să poată intra şi autobuzul”, a subliniat primarul.

Firea a adăugat că toate staţiile RATB vor fi reamenajate, pentru că multe dintre ele "sunt depăşite”.

"Este nevoie de un sistem de informare a traseelor, precum şi a orelor la care vin mijloacele de transport în comun. Pentru persoanele suferinde sau în vârstă, mai multe locuri în care să stea. S-au  făcut în anii trecuţi ceva investiţii, dar sunt insuficiente. Am discutat cu domnul director al RATB, Adrian Mihail, şi mi-a adus un draft, un plan de investiţii pentru toate staţiile RATB”, a spus Firea, declarându-se nemulţumită de cum arată în prezent staţiile şi refugiile.

Primarul Capitalei a mai spus că zona de tramvai de la Piaţa Sudului, unde pasajul a fost de curând finalizat, va fi deschisă circulaţiei săptămâna viitoare, odată cu începerea anului şcolar.

 

Comentarii

  • alex

    07 septembrie 2017 15:47

    Eu îți recomand să faci mai întâi machete cum sunt alea cu trenulețe.După ce te joci vreo 2-3 ani și vezi care-i treaba,încerci un pic așa și pe traficul real.

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design