15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăIgor Dodon, înfrânt din nou de Curtea Constituțională. Reacția furibundă a liderului...

Igor Dodon, înfrânt din nou de Curtea Constituțională. Reacția furibundă a liderului de la Chișinău

Igor Dodon a semnat demisiile mai multor miniştri din Guvernul Filip, după ce Partidul Democrat a decis să facă remanieri, însă a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a noilor miniştri. Ca urmare, PDM a apelat la CCM, cerând să fie constate circumstanţe ce justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova.

La mijlocul lunii octombrie, Curtea Constituţională decisese că preşedintele Republicii Moldova are dreptul să verifice dacă un candidat propus de prim-ministru corespunde funcţiei, însă nu are drept de veto în raport cu propunerea premierului.

Igor Dodon a reacționat furibund și a declarat că prin decizia de a-i suspenda atribuţiile de numire a noilor miniştri, Curtea Constituţională “a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de dept şi şi-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituţional”.

“Curtea Constituţională a devenit ostatica propriilor decizii neinspirate, a precedentelor pe care le-a creat. Este evident pentru toată lumea că membrii CC au acceptat să „joace” aşa cum le dictează guvernarea democrată. Acum CC este nevoită să ia în continuare decizii controversate, la limita legii şi dincolo de limita bunului simţ. Era de aşteptat că CC va repeta trucul politic din 17 octombrie, când Preşedintele ţării a fost suspendat, pentru a fi învestit în funcţie ministrul apărării Sturza”, a reacţionat Dodon, pe Facebook.

Preşedintele Republicii Moldova susţine că din nou sunt încălcate grav procedurile legale şi că, în mod normal, la CC trebuia să se adreseze Guvernul prin hotărâre de Guvern sau Parlamentul prin hotărârea Parlamentului, dar s-au adresat prin sesizarea câtorva deputaţi. “Deci guvernarea a ales calea simplistă şi abruptă, o cale înjositoare chiar şi pentru miniştrii propuşi. Aceşti miniştri intră în Guvern pe uşa din spate, fiind lipsiţi de legitimitatea şi credibilitatea cuvenite. Prin decizia de azi, CC a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de dept. Curtea şi-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituţional. Este o cădere dezonorantă şi regretabilă pentru un stat care se vrea democrat. Cît priveşte poziţia mea, am decis să nu cedez, decît să explic apoi ani de zile de ce am numit în funcţie o garnitură de miniştri compromişi. Iar partea bună în toată această chestiune este că guvernarea se compromite din nou în ochii cetăţenilor. Ceea ce o va dezavantaja mult în acest an electoral”, mai afirmă Dodon.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă