19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăGuvernul ia în calcul majorarea accizei la ţigarete

Guvernul ia în calcul majorarea accizei la ţigarete

Majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare, taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate, se numără printre măsurile ce vor fi incluse într-o Ordonanţă de Guvern ce urmează a fi discutată luni de Executiv, potrivit unor surse oficiale.

Astfel, în ceea ce priveşte acciza la ţigarete, această se va majora, începând din septembrie, de la 483,74 lei/1.000 de ţigarete, la 503,97 lei/1.000 de ţigarete.

“Avem în vedere introducerea măsurii din septembrie. Este o compatibilizare cu o directivă europeană. Trebuie adoptată până la finele anului. Impactul va fi de 159 milioane lei în 4 luni”, au precizat sursele citate.

Prin OUG menţionată se are în vedere şi reducerea cu 50% a posturilor de secretari de stat la nivelul ministerelor şi a cabinetelor acestora.

“Toate ministerele vor trebui să îşi refacă Hotărârea de Guvern de organizare şi funcţionare. De la data publicării în Monitorul Oficial a OUG, vor avea termen să vină cu HG pentru reducerea schemei cam în 30 de zile”, au mai spus sursele.

Ele au subliniat că, în prezent, există o normativă ce reglementează doar funcţiile publice, şi prevede ca funcţiile de conducere să reprezinte maximum 12% din posturile de execuţie, minimum 25 de posturi pentru o direcţie etc, şi aceasta va fi extinsă la toate instituţiile, deoarece există cazuri de director cu trei subordonaţi.

Posturile vacante din sectorul bugetar vor fi blocate (cu excepţia Sănătăţii, Educaţiei, Poliţiei), iar sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii grele şi vătămătoare va fi abrogat.

“Sporul nu va fi tăiat la medici, profesori, magistraţi, poliţişti. Pentru aceştia se transformă în sumă fixă, dar va fi nevoie de discuţii cu sindicatele”, au precizat sursele citate.

În ceea ce priveşte taxarea pensiilor speciale, se lucrează la definitivarea formei finale. Varianta este în prezent: sub 2.000 de lei impozit zero, peste 2.000 lei impozit 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozit de 30% pe suma care depăşeşte 7.000 de lei şi de 900 lei plus 50% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 de lei.

Sursele citate au dat un exemplu de calcul în cazul unei pensii speciale de 18.500 lei: 2.000 de lei plafon lunar neimpozabil conform Codului fiscal, rezultă 16.500 lei suma luată în calcul. Impozitul pe venitul din pensie 16.500X10=1.650 lei. Taxa va fi de 900+50%X(16.850 – 10.000)=4.325 lei.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă