19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăDeputatul Marius Sorin Bota: PSD se îndreaptă "în mod evident spre un...

Deputatul Marius Sorin Bota: PSD se îndreaptă “în mod evident spre un dezastru iminent”

Bota susține că liderii CeX nu au înțeles nimic.

“Am fost numit trădător pentru că am avut curaj să mă manifest democratic şi să nu fiu de acord cu ceea ce se întâmplă azi în PSD. La cum se desfăşoară lucrurile în prezent, PSD se îndreaptă în mod evident spre un dezastru iminent. Liderii CEX-ului mic şi toxic nu au înţeles nimic, iar cei ai CEX-ului unanim sunt consecvenţi, însă, din păcate, consecvenţa lor este cât se poate de nocivă. Nu votul meu, sau al excluşilor, a determinat căderea Guvernului. Majoritatea era oricum pierdută”, afirmă Bota într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

El precizează că s-a “exprimat împotriva unei conduceri toxice pentru partid şi ţară”.

“M-am exprimat împotriva unei conduceri toxice pentru partid şi ţară şi nu m-am lăsat ‘împăcat’. Peste câteva luni, reprezentanţii din teritoriu (primari, consilieri, membrii PSD) vor vedea altfel evenimentele în lumina realităţii şi îmi vor da dreptate. Ceea ce eu sper este ca până atunci foştii mei colegi de partid să se descotorosească de cei care azi îi conduc şi care se încadrează la categoria impostori şi să aibă curajul votului, votul fiecăruia dintre ei reprezintă buturuga mică ce răstoarnă carul mare al mediocrităţii, incompetenţei şi corupţiei. Abia după ce se va face curăţenie în interior, PSD va redeveni un partid credibil, respectat şi frecventabil. Chiar dacă adevărul doare, uneori binele trebuie făcut cu forţa. Rămân acelaşi om devotat valorilor, principiilor, corectitudinii. Nu mă pot schimba. Votul de încredere pe care eu l-am primit de-a lungul mai multor mandate m-a responsabilizat şi m-a făcut să înţeleg că reprezint oamenii, nu interesele meschine”, subliniază Marius Sorin Bota.

Cele mai citite

Supremația germană în ingineria motoarelor – o privire asupra motoarelor Mercedes și BMW

Dacă discutăm despre excelența în automobilismul de lux, numele BMW și Mercedes-Benz își revendică neîncetat locuri de frunte. Renumite pentru combinația lor de inovație,...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă