13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCristoiu:"Dacă vrea să-l credem, Ghiță trebuie să dea întregul film al petrecerii"

Cristoiu:”Dacă vrea să-l credem, Ghiță trebuie să dea întregul film al petrecerii”

Ca şi politicienii, sergenţii majori mesianici, noii moguli ai presei, văd în jurnalişti nişte simple băşici în care e suficient să sufli pentru ca automat să se umfle. Prin urmare, sergenţii majori mesianici nu sugerează, ci dictează, nu dau indicaţii generale, lăsînd caporalilor libertatea de mişcare, ci ordine pe unitate care trebuie îndeplinite pînă la ultima cusă- tură. Aşa se face că în timp ce în presa independentă, fie ea şi cu patroni oameni de afaceri, vei întîlni acelaşi subiect tratat diferit de la un jurnalist la altul, şi mai ales cu subtilitate, chiar dacă poziţia de principiu e aceeaşi, în Presa Diviziei Presă vei descoperi acelaşi mesaj de parcă televiziunile de ştiri şi site-urile le-ar fi copiat de la unul la altul, difuzat concomitent sub puterea Ordinului pe Unitate.

Sintagma TVR a dat pe banii noştri un interviu cu penalul Ghiţă a fost rostită sau scrisă fără nici o nuanţă, şi la Realitatea tv, (şi la Digi Tv, şi la Ziare. com şi la Pagina de media, ca să dau doar cîteva exemple de Unităţi Militare din Presă. Spre deosebire de alte provocări ale realităţii, supuse șmecheriei cu știrea care nu există pentru noi, interviul n-a putut fi trecut sub tăcere, deşi Realitatea Tv, Digi Tv, Ziare.com, n-au dat nici o ştire dintre cele născute de interviu (semn al prostiei profesionale, nici măcar cele favorabile sergenţilor majori mesianici!).

Unităţile militare sînt tot ce poate fi mai straniu în presă, domeniu presupus al indepedenţei de gîndire şi, mai ales, a personalităţilor accentuate, care refuză tunica şi bocancii.

Aşa se explică aberaţia de a ataca interviul dat de Sebastian Ghiţă fără a fi difuzat un singur fragment din el, astfel că telespectatorii și cititorii s-au pomenit că se scrie și se vorbește cu mînie proletară despre ceva de care n-au habar.

Un astfel de atac a fost cel privind legendara fotografie cu Codruţa Kovesi zburdălnicindu-se în petrecerea de 7 ore de la crama omului de afaceri Sebastian Ghiţă. În cazul fotografiei, Ordinul pe unitate, executat prosteşte de U.M., a fost acesta: Fotografia e trucată.

Codruţa Kovesi, Nefertiti, Slujirea, Neprihănita, Virgina, Zeiţa – nu se putea da în stambă prin chefuri cu lăutari. Ea – vorba ei într-un interviu de tip masaj cu limba – îşi rezumă viaţa personală doar la băutul cafelei dimineaţa, pe post de mic dejun, cu lacrimi de corupt. În rest, nu mănîncă, nu bea, nu merge la toaletă, nu emite mirosuri omeneşti, ci doar parfum de ambrozie.

Orice jurnalist minim profesionist n-ar fi acceptat în viaţa lui să execute un asemenea ordin tîmpit.

Pentru că orice jurnalist profesionist s-ar fi întrebat, înainte de a scoate asta pe gură sau pe mînă: Şi dacă blestematul de Sebastian Ghiţă are nu o poză, ci mai multe? Și dacă are un film, ba chiar și mai multe? Şi dacă, Neprihănita noastră, femeie, totuşi, alcătuită din carne şi hormoni, v-a fi avut în deceniul Statului paralel, al Mistificării absolute, şi momente în care s-a dat în stambă cu prietenul Sebastian Ghiţă?

Am făcut această introducere pentru a mă putea pronunţa şi eu în chestiunea devenită controversă naţională a fotografiei făgăduite de Sebastian Ghiţă ca probă a relaţiei sale mai mult decît amicale cu Codruţa Kovesi.

Se impun din partea mea unele precizări nu pentru că Unităţile militare contestă proba, ci pentru că refuzul lui Sebastian Ghiţă de a o da publicităţii a produs dezamăgire în presa independentă.

Cine a urmărit cu atenţie şi scutit de patimi de chibiţ prima parte a interviului va fi observat că mă dau peste cap pentru a-l face pe Sebastian Ghiţă să dea poza publicităţii.

Scena de la Belgrad nu e o premieră în istoria relaţiei mele cu Sebastian Ghiţă. Pe Sebastian Ghiţă îl ştiu de la un interviu pe care i l-am luat după ce-a pus pe picioare România tv. Au urmat, după debutul campaniei sale de dezvăluiri cu țîrîita, alte interviuri Tv în care eu l-am somat să aducă probe. Nu pentru că nu-l credeam cînd invoca prietenia cu Codruţa Kovesi. Cunosc foarte bine destinul Codruţei Kovesi ca să nu-mi dau seama că, pînă a ajunge procuror DNA, ea a fost o tipă de comitet, cum ar spune politicienii. Relaţia cu Sebastian Ghiţă s-a făurit pe parcursul zecilor de Operaţiuni comune SRI-Parchetul General, coordonate de Florian Coldea. Lucrînd împreună, cei doi au ajuns să se împrietenească, lucru nu prea greu dacă ne gîndim la extraordinara capacitate a lui Sebastian Ghiţă de a te cuceri şi, evident, de a te manipula.

Sînt însă nu numai ziarist, ci şi cercetător al trecutului. Studiul în Bibliotecă m-a blestemat cu obsesia numită Proba documentului. Aşa cum am zis de atîtea ori, de vorbe sînt sătul.

De fiecare dată, Sebastian Ghiţă (un geniu în materie de aburire) a înlocuit proba cu vorba.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă