11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăPoliticăConsiliul Naţional al PNL convocat pe 4 august

Consiliul Naţional al PNL convocat pe 4 august

„Am convocat Consiliul Naţional. Încă nu am stabilit locul dacă va fi la Alba Iulia sau la Bucureşti. Urmează să îl stabilesc cu domnul prim-vicepreşedinte Mircea Hava. Va fi un Consiliu National care va avea ca principale puncte pe ordinea de zi criteriile, calendarul şi procedura de stabilire a listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. De asemenea, criteriile, procedura şi calendarul pentru desemnarea candidaţilor la funcţia de primari în municipiile reşedinţă de judeţ care presupun o atenţie specială în ceea ce priveşte pregătirea candidaţilor Partidului Naţional Liberal. De asemenea, vom adopta un document care va intra în dezbaterea partidului – Principiile bunei guvernări liberale”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului politic al formaţiunii care a avut loc la Parlament.

Tot luni, în şedinţa Biroului Executiv al PNL, liberalii au votat pentru excludere a lui Viorel Cataramă din partid.

Referitor la propunerea de excludere a prim-vicepreşerdintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă, liderul liberal Ludovic Orban a spus că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL. 

Orban a propus, luni, excluderea din PNL a lui Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată doar în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de conducere al partidului. 

Viorel Cataramă cataloghează decizia lui Ludovic Orban de a-l exclude din partid drept un gest “de disperare şi de prostie”, susţinând că preşedintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă