19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăCătălin Ivan vrea să-l dea în judecată pe Liviu Dragnea

Cătălin Ivan vrea să-l dea în judecată pe Liviu Dragnea

“Am încercat toate posibilitățile, am mers pe cale statutară, am trimis solicitări, n-am primit răspuns. Tot timpul vin lideri, spun în spațiul public că eu n-aș fi membru, dar nu prezintă niciun document. În acest moment nu există altă soluție pentru a închide acest subiect odată pentru totdeauna, decât să merg în instanță. Am pregătit toate documentele, am vorbit cu avocații și vom obține o decizie în instanță, astfel încât să înțeleagă și Liviu Dragnea, și toată lumea că nu te poți juca cu declarațiile publice”, a declarat Cătălin Ivan în fața sediului PSD.

El a venit dimineață la sediul PSD pentru a depune mai multe documente care atestă, susține acesta, că încă mai este membru al partidului.

Ivan consideră că prin declarațiile făcute de liderii PSD i-a fost afectată imaginea și activitatea în Parlamentul European.

“Eu cred că e un ultim gest pe care pot să-l fac pentru ca această minciună, deja care se rostogolește (…), să fie închisă odată pentru totdeauna. Deocamdată mă îndrept împotriva lui Liviu Dragnea, dar, sigur, las o listă deschisă pentru toți cei care vor mai face astfel de declarații”, a mai spus Ivan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă