Și a fost un camion...

de Andrei Cornea , 24 iulie 2016 - stire actualizata la ora 22:07, 24 iulie 2016
Și a fost un camion...

Există un numitor comun între atentatul de la Nisa, Brexit, încercarea de lovitură de stat din Turcia, ascensiunea populismului în Europa și Statele Unite, revizionismul Rusiei? Da, există: imprevizibilitatea.

De data asta a fost un camion. A intrat în plină mulțime și a secerat zeci de oameni, până ca șo­fe­rul să fie împușcat de poliție. Data viitoare s-ar pu­tea să fie un tractor, o macara, un autobuz. Sau un tren al cărui conductor, pierzându-și mințile, va ignora voit semnalul roșu. Terorismul sinucigaș a descoperit rețete tot mai simple pentru a omorî în masă, rețete care se dispensează de bombe și puști automate. Un permis de conducere e su­fi­cient, dar și o mare mulțime. Sunt pretutindeni am­bele, din abundență.

Sigur, veți zice, dar mai e nevoie de „radicalizare“. Nu negăm. Totuși, s-a spus că, în cazul ata­ca­torului de la Nisa, radicalizarea s-a făcut „foarte re­pede“. Altfel, deci, decât în alte cazuri: știam că e nevoie de ceva timp, de un voiaj în Siria sau de contacte cu recrutori ISIS ori cu imami radicali. Ni s-a spus că imigranții recenți sunt infiltrați cu agenți ISIS. Un anume antrenament în terorismul sinucigaș părea necesar. Iată că nu e necesar. Nu-i nevoie de contacte depistabile, de timp, de arme, de antrenament. Internetul ajunge ca să afli cum poți deveni „martir“ în câteva zile. Iar tele­vi­ziunea oferă modele din belșug. Ca să strigi „Allah Akbar“ în timp ce te omori pe tine și pe toți cei­lalți nu ai nevoie nici măcar să frecventezi o mos­chee. Rămâne totuși acest „Allah Akbar“ și mo­mentul: 14 iulie, ziua națională a Franței, pentru ca să avem, nu doar un declic psihotic, ci și un act de război.

 

Trebuie, cred, să ne obișnuim că lumea în care am început să trăim de câțiva ani e suferindă. Su­fe­rin­ța ei se traduce prin incertitudine. Totul pare a fi în schimbare și pus în discuție. O geometrie va­ria­bilă a invadat existența lumii. Există un numitor co­mun între atentatul de la Nisa, Brexit, în­cer­carea de lovitură de stat din Turcia, ascensiunea po­pulismului în Europa și Statele Unite, re­vi­zio­nismul Rusiei? Da, există: imprevizibilitatea. Fie că un șofer își folosește camionul drept armă, fie că Rusia nu mai respectă regulile internaționale ale jocului, fie că elita politică britanică e luată prin surprindere de propriul ei succes în a de­va­loriza Uniunea Europeană, fie că sondajele îl arată pe un demagog periculos precum Trump capabil să câștige președinția Statelor Unite în noiembrie, me­reu avem de-a face cu lucruri care, cu puțină vreme înainte, păreau, dacă nu imposibile, extrem de improbabile. Or, improbabilul nu mai e de ac­tualitate.

 

Nu-i momentul acum să căutăm explicații. Pro­ba­bil că există o împletire de multiple cauze și efecte care devin cauze la rândul lor. E însă momentul să constatăm și să ne adaptăm mental, psihologic la complexitate și incertitudine. Important e să evi­tăm răspunsurile simple, cum ar fi acela că islamul e cauza tuturor relelor ori că oprind imi­grația și redivizând Europa vom re­zol­va toate problemele. Nici acesta, așa cum nici răspunsul că toată vina o poartă America, sau Uniunea Eu­ro­peană, sau capitalismul global nu pot fi acceptate. A declara, precum Ma­rine Le Pen, că lumea politică se di­vi­de azi, peste faliile clasice, între glo­baliști și naționaliști, este un astfel de răspuns, ridicol prin elementaritatea lui, dar, tocmai de aceea, credibil pen­tru mulți. Acum 70 de ani lumea se diviza, la fel de maniheist, între „se­miți“ și „arieni“. Tentația răs­pun­su­rilor simple și a soluțiilor cores­pun­ză­toare e uriașă în astfel de vremuri, fi­indcă simplitatea respectivă elimină, cel puțin pentru un moment, nevoia de a face față psihologic incertitudinii. Sub răspunsurile simple, convins că nu­mai unul dintre ele este cel ade­vărat, omul poate dormi liniștit, ca sub o carapace, o vreme...

 

A ne adapta la incertitudine și com­plexitate nu trebuie să însemne însă și a adapta la împrejurări valorile în care credem, amestecându-le și tulbu­rân­du-le. Cinismul și relativismul sau așa-zisul „pragmatism“ trebuie res­pin­se, ca și până acum. Trebuie să spu­nem cu curaj ceea ce gândim. De exem­plu, că popoarele pot greși grav, da­că sunt influențate de lideri de­ma­gogi; că tirania majorității e o rea­li­tate, mai ales atunci când se iau de­ci­zii majore și irevocabile, cum este ca­zul unui referendum precum cel pen­tru Brexit; că libertatea e mult mai puțin importantă pentru majoritatea oamenilor decât securitatea, dar că e prețioasă, fie și prin raritatea și di­fi­cul­tatea ei. Ba chiar mai mult, trebuie să admitem că educația și rafinamentul intelectual nu-i împiedică pe mulți (așa cum nu i-au împiedicat nici în trecut) să comită erori morale și po­li­tice teribile. În sfârșit, trebuie să re­nun­țăm la istoricismul de tip hegelian (sau de alt tip), care ne învață că pro­gresul și mai ales progresul libertăților și al democrației e inevitabil, „pe ter­men lung“. Dimpotrivă, lecția ul­ti­mi­lor ani și ultimelor luni trebuie să fie că aproape nimic nu e inevitabil și că această arhitectură măreață, dar fra­gi­lă care e lumea noastră poate suferi dau­ne majore oricând. Dar acesta nu-i un motiv ca să ne lichefieze con­vin­gerile.

Va trebui, așadar, mai mult decât pâ­nă acum nu mult timp, să trăim cu in­certitudinea generalizată. Dar trebuie să refuzăm, pentru a spune astfel, ca preț al adaptării, a-i prelua și culorile.

Acest comentariu a fost preluat din Revista 22.

Comentarii

  • Cuminecătura Priori

    25 iulie 2016 10:44

    Și numărul 13 a fost prim dar a zdrobit legea și s-a împărțit la 12

    raspunde comentariului
  • Optimus Crime

    25 iulie 2016 0:46
  • K9u1r1u

    25 iulie 2016 0:27

    Cel mai mic numitor comun este nu altul decât numărul prim 911...

    raspunde comentariului
  • dorinteodor

    24 iulie 2016 22:40

    lumea nu e imprevizibila. ceea ce se intimpla este ca unii evolueaza, se integreaza in lumea in evolutie rapida, contribuie la evolutia lumii iar altii nu mai fac fata evolutiei rapide a lumii si din cauza asta au reactii ciudate si ilogice daca nu chiar criminale. iar asta se intimpla in absolut toate tarile acestei lumi in proportii diferite. america, referinta noastra in domeniul democratiei are o fractie neobisnuit de mare de persoane incapabile de evolutie si care traiesc din ajutoare de la stat si se stie cu cine vor vota...iar dementii care omoara oameni nevinovati ei vin dintr-o lume care nu a contribuit si nu va contribui cu nimic la minunata lume europeana. ei nu inteleg aceasta lume si nu se pot integra in ea. distrugerea a ceea ce ei nu inteleg este considerata normalitate din punctul lor de vedere. munca este pentru ei o corvoada iar de creativitate si evolutie nici nu poate fi vorba. va trece inca multa vreme si vor mai muri inca multi inocenti pina cind europa va pricepe ca cei care vin dintr-o lume ne-europeana nu au ce sa caute in europa. bine macar ca se cam recunoaste ca marea lor majoritate nu se pot integra in lumea europeana chiar daca ar vrea si ei nu vor, asta e sigur.... iar termenul radicalizare este o prostie deoarece toti vin gata radicalizati din moment ce nu se pot integra in lumea civilizata si momentul in care vor deveni violenti este momentul in care le-a fost epuizata capacitatea de adaptare. asta nu depinde nici de factori externi ci doar de capacitatea lor de a mima adaptarea....

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design