Iohannis, președintele la masa verde | OPINIE

de Petre Badica , 29 iunie 2017 - stire actualizata la ora 21:18, 29 iunie 2017
Iohannis, președintele la masa verde | OPINIE

În ultimele zile am auzit încercări numeroase de a justifica prestația președintelui Klaus Iohannis, care a acceptat pe nemestecate numele propus de PSD pentru funcția de premier. Iohannis, prin instituția pe care o reprezenta, Președinția, devenise ultima instituție de partea poporului care a ieșit în stradă, care protestează și se implică pe Facebook, a celor care își spun, generic, de dreapta.

Nu există suficiente argumente de scos din joben pentru a-l justifica pe Iohannis atunci când parcurgem lista miniștrilor din guvernul PSD. Cantitatea de incompetență și impostură care însoțește majoritatea numelor din noul Cabinet îngroapă orice justificare pentru modul umilitor în care Iohannis a acceptat, în cinci minute, mutarea în plic a lui Dragnea.

Despre premierul Tudose am aflat că, mare specialist în economie (a condus de două ori acest minister), are o pregătire precară în acest domeniu. Mihai Tudose este absolvent de drept și are șapte diplome în securitate și intelligence. Are un doctorat plagiat și cumpărat de la un amic polițist. Are protecție de la toate nivelurile, dat fiind că nicio instituție nu îi verifică doctoratul plagiat. Tudose a fost dovedit mincinos. Și-a trecut în CV că este lector la Academia Națională de Informații. Serviciul Român de Informații a precizat că Tudose nu predă și nici nu a predat la universitatea pe care o patronează.

Cel mai puternic argument enunțat în apărarea lui Iohannis: dacă l-ar fi refuzat pe Tudose, atunci Dragnea le-ar fi impus spre funcția de premier pe Carmen Dan ori pe Olguța Vasilescu.

Al doilea argument, cinic, pe care îl cred mai aproape de realitate și despre care am scris imediat ce a căzut Guvernul Grindeanu: Iohannis preferă un guvern PSD incompetent pentru a câștiga un nou mandat.

Ceea ce pare că uită Iohannis – după modul în care s-a comportat în ultimele zile – este că, dincolo de toate calculele cinice, condiția necesară pentru a fi ales în 2019 este aceea ca oamenii să îl voteze.

În cazul lui, e vorba de oamenii aceia „fițoși“ care lucrează în multinaționale și "pretențioșii" care au protestat în februarie. De asemenea, va trebui să-i mobilizeze la vot pe oamenii care, în 2014, l-au ajutat să recupereze scorul dezastruos din primul tur și l-au purtat spre o victorie nesperată. Anunțul lui Iohannis potrivit căruia l-a acceptat pe Tudose a descumpănit cumplit și a demobilizat masiv susținătorii președintelui. Președintele a apărut tras la față, acceptând umil un premier mult mai pătat decât Ponta. Iohannis nu s-a obosit nici măcar să dea dovadă de bunul simț care îi cerea să prezinte public o analiză a guvernării dezastruoase a Cabinetului Grindeanu (era suficient să prezinte autoanaliza PSD), să sublinieze că premierul și-a dovedit deja incompetența (aceeași analiză îl arată pe Tudose cu zero realizări și 17 nereușite ca ministrul al Economiei), să le bată obrazul lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu că au aruncat țara în criză doar pentru a-și rezolva niște probleme personale. Nu a făcut nimic din toate acestea.

Iohannis și-a făcut calculul că, aflat pe val după vizitele făcute în SUA, Germania și Franța, își poate permite pierderea de imagine cauzată de acceptarea fără luptă a cabinetului Dragnea doi. 

Iohannis vrea să câștige al doilea mandat la masa verde. Prin prezentarea dezastruoasă a PSD-ului în alegeri. Își face calcule că oamenii lui Dragnea vor fi atât de distruși la ora alegerilor din 2019, încât nu va avea contracandidat pentru un al doilea mandat.

Nu există nicio garanție pentru reușita acestui scenariu.

Până atunci, trebuie spus că atitudinea lui Iohannis a resetat PSD, care o ia de la zero cu un nou guvern, noi promisiuni, o șansă intactă.

Iohannis a abdicat de la unul dintre criteriile pentru care oamenii i-au acordat votul în 2014: integritatea.

Și nu doar acceptându-l pe plagiatorul Mihai Tudose în fruntea executivului.

Liviu Pop va conduce domeniul Educației, pe care Iohannis l-a anunțat ca fiind prioritate națională. Liviu Pop este sinistrul ministru interimar al Educației care, în 2012, a desființat abuziv CNATDCU în timp ce Consiliul Național al Titlurilor îi retrăgea lui Ponta titlul de doctor. În acest fel am rămas trei ani cu Ponta pe cap. 

De azi înainte, în toate analizele, rapoartele, dările de seamă sau știrile despre situația dezastruoasă din Educație, Klaus Iohannis trebuie menționat printre principalii responsabili.

Comentarii

  • Mirela

    01 iulie 2017 22:36

    Vicepresedintele Ministerului Muncii din Coreea de Nord , Ri Su Jong , la invitatia luminatului tavaraisci Dodon , a participat astazi , 1 iulie 2017 , la implinirea a 20 de ani de la fondarea Partidului Socialistilor din Republica Moldova . Noi , mancurtii din Transnistria , suntem invidiosi si facem demersuri sa-l primim si la Tiraspol , excelent prilej sa iesim din anonimat si sa ne afirmam si noi ca Republica Moldova . Slava prietenia cu promotorii pacii si democratiei in lume !

    raspunde comentariului
  • Mirela

    01 iulie 2017 22:08

    TRAIASCA ROMANIA ! Ziarul " Cotidianul " si " Evenimentul zilei " sunt GENIALE , sunt anexe Sputnik si , pe noi , mancurtii de peste Nistru , ne bucura faptul ca am primit spatiul generos la rubrica comentarii ! O sa-i premiem pe tovarashii Cristoiu , Andronic ,Nistorescu , Spanu , niste gaspadini de toata isprava , oceni haraso ! TRAIASCA RMN TRANSNISTRIA ! SLAVA SUVOROV ! ,

    raspunde comentariului
  • Mirela

    01 iulie 2017 17:38

    TRAIASCA ROMANIA !

    raspunde comentariului
  • Mirela

    01 iulie 2017 17:38

    TRAIASCA ROMANIA !

    raspunde comentariului
  • Mirela

    01 iulie 2017 17:38

    TRAIASCA ROMANIA !

    raspunde comentariului
  • Mirela

    01 iulie 2017 17:33

    Ziarul Romania Libera si Realitatea TV sunt antiguvernamentale! Sunt antiromanesti si pro capital strain care distruge Romania ca sa nu aiba concurenta si banii romanesti sunt trimisi sa dispara in paradisuri fiscale straine! Guvernul PSD-ALDE ar trebui sa combata permanent minciunile de la oficinele basisto-johanisto- Tokes- sorosiste

    01 iulie 2017 17:32

  • RIMATNA

    30 iunie 2017 18:17

    Mirela , esti balbaita , trebuie sa repeti de 6 ori acelasi lucru ? Ce faci cu stanga imbogatitilor din furt ? Nu este mai corect TRAIASCA SOLIDARITATEA CELOR MULTI SI CINSTITI , cum s-a intamplat pentru Ordonanta13 ? Care PSD ? Da-te mai spre dreapta , sa nu fi maturat de suflul imploziei , nu vezi ca-si fac singuri harachiri ? Nu cumva esti Natasha lui Antamir din Rabnita ?

    raspunde comentariului
  • Mirela

    30 iunie 2017 17:42

    JOS DREPTA IMBOGATITILOR PRIN FURT! TRAIASCA STANGA CELOR MULTI SI CINSTITI! TRAIASCA PSD!

  • ANTAMIR

    30 iunie 2017 17:33

    Ziaristii de la " Romania libera" ii sug puulla lui base si johaaha si ii pupa in kuur!! Jos dreapta neonazista! TRAIASCA STANGA CELOR MULTI!

    raspunde comentariului
    • Vaina i mir

      30 iunie 2017 18:32

      Vezi ce inseamna democratia ? Cei ce nu-si gasesc locul se autoexclud , daca devin un pericol pentru societate sunt internati la ospicii de maxima siguranta . Cheama molotovu , esti un suflet ratacit , nu te poti integra nici macar pe malul stang al Nistrului .....!!!

      raspunde comentariului
  • Mirela

    30 iunie 2017 15:56

    Rommaneaua ibera si Irealitatea Tv a lui Rarut Vatman sunt oficinele lui base si verner

    raspunde comentariului
    • Pasol na turbinca

      30 iunie 2017 18:46

      Mirolov , Romania libera si Realitatea tv sunt promotoare ale valorilor democratice si se opun oricaror derapaje de natura sa arunce Romania in bezna si dictatura . Punct .

      raspunde comentariului
  • Joaquin Murieta

    30 iunie 2017 0:55

    Lasati orice speranta voi care intrati sau sunteti deja in Romania Iohannista. Incolonati-va disciplinat sa fiti manati ca vitele la abator de diavolul nazist Iohannis.

    raspunde comentariului
    • @ 0,55

      30 iunie 2017 1:13

      Postarea asta o sa te coste , nici un roman nu a jignit presedintele tarii tale , toate la timpul lor ....! Cu asemenea propaganda va mai intrebati ce are lumea cu voi ?

      raspunde comentariului
      • Joaquin Murieta

        30 iunie 2017 17:05

        Tie iti place dezastrul Basist si Iohannist in care a fost adusa Romania ? Probabil ca-ti place ca o fi si tu de "rasa Ariana" ca Iohannis si nu-ti pasa de Romanii numiti de tine si de el "inferiori" de "rasa Latina". Tie iti place ca Romania a ajuns etalonul dezastrului in lume si oricine chiar si Kim Jong Un isi avertizeaza compatriotii "sa nu ajungeti si voi ca Romanii" ? Tie iti plac milionele de Romani care au emigrat pentru ca in Romania nu mai exista locuri de munca cinstita si se poate supra-vietui doar furand ? Tie iti plac miile de Romani din puscarii care au ajuns acolo dupa ce Basescu si Iohannis le-au distrus locurile de munca si au fost nevoiti sa fure pentru a supra-vietui caci n-au putut sa plece si ei ? Cand am vizitat Romania m-am intalnit cu un fost coleg de fcultate electronist. Ratacea pe strazi iarna descult caci evident nu mai avea de mult servici si adapost. I-am cumparat ceva mancare si o pereche de pantofi.

        raspunde comentariului
        • ROMANII

          30 iunie 2017 20:48

          Hi , hi, hi , hi , esti de coma , fa Murieto , sa faci plici de nu ne-ai dat pe spate cu avertizarea lui Kim Jong Un asta care isi avertizeaza compatriotii sa nu ajunga ca romanii ...!!!.Colegul ala de " facultate " de la labuit in duet portofele cred ca a sarit pe geam cand a fost surprins de proprietar spargandu-i apartamentul si a pierdut pantofii , nici n-a simtit fiorul zapezii de sub talpile goale de frica politiei ....hihihihihihihihihihi.P.S -Te rugam sa ne mai informezi cu asemenea snoave , esti sarea si piperul postarilor hazlii ....hihihihihihihihi....

          raspunde comentariului
  • Joaquin Murieta

    29 iunie 2017 18:22

    Cam tarziu ai ajuns la concluzia ca Iohannis e anti-Roman ziaristule. Cand si-a triplat lefa si-a luat Mertzan, avion si palate si i-a donat lui Trump 6 000 000 000 de dolari pentru construirea zidului la granita cu Mexicul trebuia sa protestezi. Romania e deja distrusa si chiar daca nu face nimic Tudose mai rau decat e deja nu se poate.

    raspunde comentariului
    • Joaquin Murieta

      29 iunie 2017 18:40

      Si inca ceva , ziaristule Eu NU sunt ROMAN , sunt un pierde vara care taie frunza la caini pe malul stang al Nistrului , periodic sunt dus cu ambulanta la un ospiciu cu ziduri , canicula imi stimuleaza amokul . Chiar acum sunt in cautarea unei comori ingropate de Suvorov , peste 6 miliarde de dolari care mi-au aparut in vis , fac gropi si le astup cu lopetica....Caldura mare , gaspadini ......!!!

      raspunde comentariului
      • UBAFCA

        29 iunie 2017 20:40

        Ce dor de tine mi-a fost mai Ioachime! Dasteptule! Ce le mai stii tu pe toate. Ca bine mai graiesti! BOULE!

        raspunde comentariului
        • Joaquin Murieta @ Ubafca

          29 iunie 2017 22:24

          Zburdalnica mica , si eu am mugit dupa tine , am scapat de castrare si sunt tot taurul ala maur care ti-a furat tineretea de vitica . Ne intalnim la Cuciurgan sa facem una de treioptzeci pe 69 ? Zona de pascut e tot la ferma din Rabnita ?

          raspunde comentariului
  • Nicol

    29 iunie 2017 12:28

    Excelent articol! Bravo,d-nule jurnalist! In ultimul timp toti il pupa in dos pe nenea Klaus,indiferent de ce decizie ia!

    raspunde comentariului
    • Fifi

      29 iunie 2017 18:32

      Nicol , printesa mancurta , stiu ca esti pudica la pupatul in dos , incearca din fata , sa-l stimulezi si sa-l impresionezi , e o decizie cool , onoranta ......

      raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design