Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Degradarea cuvintelor | OPINIE

Tudor Artenie Actualizat: 08.11.2016 - 10:05
Tudor Artenie

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.“ Astfel începe Evanghelia după Ioan, trimițându-ne în acea zonă de sacralitate care stă la temelia lucrurilor.

Share

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.“ Astfel începe Evanghelia după Ioan, trimițându-ne în acea zonă de sacralitate care stă la temelia lucrurilor.

Sau, dacă nu vă place această abordare, spusele Sfântului Ioan Evanghelistul pot fi citite ca un îndemn spre respect față de corpul și spiritul cuvintelor. Iar dacă nu vă place nici această interpretare, putem rămâne doar în limitele comunicării.

În oricare paradigmă ar fi așezate, cuvintele contează. Informația se construiește (și) din cuvinte, iar informația este materia primă a comunicării. Fiindu-ne la îndemână, se mai întâmplă să le tratăm cu superficialitate sau să le alterăm sensurile. Uneori, cuvintele sunt victime ale abuzurilor, alteori sunt prescurtate sau, mai nou, cuvintele în limba română au forme năstrușnice, influențate de limba engleză, în comunicarea online.

Cuvintele au nenumărate roluri; lovesc sau mângâie, explică sau, dimpotrivă, se sprijină pe semne de întrebare. De multe ori însă cuvintele au rolul nefericit de a acoperi golul din ființele care le rostesc. Sunt folosite de mincinoși și devin minciuni. Sunt copiate de la unii la alții și devin plagiate. Cuvinte goale sunt rostogolite cu abilitate de specialiști în comunicare și devin obiecte de propagandă sau de manipulare.

Alegerile care stau să vină au deschis sezonul abuzului (public) de cuvinte. Pentru că legea electorală interzice
exact în perioada campaniei electorale alt panotaj în afara afișelor puse în locurile stabi-lite legal, panourile publicitare au fost „încărcate“ cu o lună mai devreme. Cuvinte cu rol de atragere a electoratului de partea unuia sau altuia au inundat panourile, ecranele sau bannerele atârnate cu sfori între stâlpii de iluminat. Lângă cuvinte, fotografii ale unor lideri care par să și le fi însușit; doar sunt scrise lângă propriul chip...

Faptul că apar aceleași sloganuri sub chipuri diferite nu înseamnă că fiecare personaj politic sau tehnocrat nu ar fi „proprietar“ al acelorași cuvinte sau acelorași înțelesuri. E o chestiune de... echipă. Dar greutatea care apasă pe aceste cuvinte nu ține de dimensiunea expunerii. Ține de sinceritate și de înțelegerea sensului acestui cuvânt: sinceritate.

Să luăm un exemplu. Cuvântul „schimbare“. Vă (mai) spune ceva? Fiecare guvernare de după Revoluția din 1989 a început cu acest cuvânt. Fiecare politician l-a folosit, fiecare candidat s-a agățat de el ca de un mâner atașat de buletinul de vot. „Schimbarea“ este promisiune, deziderat, cale, soluție, pansament. Ține loc de viziune, stra-tegie sau proiect. Se poate rosti cu seriozitate, se poate rosti cu solemnitate și, nu în ultimul rând, se poate rosti cu reproș. Noi, cei care venim cu „schimbarea“, o facem pentru că „ăia“ care au fost înaintea noastră nu și-au făcut datoria. Au furat, au mințit, au dezamăgit. 

„Schimbarea“ nu a evoluat în timp. Și-a păstrat toate calitățile și defectele, ca oricare alt cuvânt. Dar repetarea neîncetată a slăbit cuvântul, l-a făcut incompatibil cu propriul său sens. Mai nou, frământarea politică a identificat o nouă utilizare pentru „schimbare“: să începem schimbarea cu noi înșine. Cu alte cuvinte, ca să merităm educație de calitate, sistem de sănătate civilizat sau autostrăzi, trebuie să ne schimbăm noi pe noi. O perspectivă aburitoare, care răstoarnă rosturile organizării oricărei societăți. Dar, mai știi, poate dacă vom învăța singuri, ne vom vindeca de boli fără medici și ne vom construi autostrăzile în timpul liber de după orele de muncă, se va schimba și clasa politică...

Dar nu numai cuvântul „schimbare“ s-a degradat de atâta utilizare. O grămadă de cuvinte sunt în aceeași tragică situație – reformă, dreptate, adevăr, justiție, viitor, sărăcie, diaspora. Lista e foarte lungă, vă invit să o completați dumneavoastră. Sunt sigur că fiecare român (la cuvântul „român“ nu îmi dau seama cum stau lucrurile) știe cel puțin un cuvânt obosit, prăbușit, distrus de ceea ce i s-a întâmplat sau i se întâmplă.

Precampania electorală a pregătit răstignirea unui alt cuvânt frumos al limbii române – „îndrăznește“. De această dată avem de-a face cu un verb, un îndemn la diateza activă, și, conform regulilor de comunicare moderne, este folosit la persoana a doua singular. Și stânga și dreapta se tutuiesc cu alegătorul de parcă ar sta la povești cu acesta zi de zi și s-ar cunoaște de când lumea. Și, pentru că se presupune că alegătorul e cam fricos, încearcă să îi dea curaj, iar acest curaj (îndrăzneală) nu e unul orișicare; e curajul să crezi în propria ta țară. Încă o serie de cuvinte pregătite pentru eșafod...

Ce e de făcut?, veți întreba. Până la urmă, va trebui să ne salvăm cuvintele. Să avem grijă de ele și, mai devreme sau mai târziu, să îndrăznim să-i schimbăm pe siluitorii acestora și să-i trimitem acolo unde le este locul. Folosind persoana a treia plural.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...