Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bucureştiul, infernul nostru zilnic care ar putea să fie un rai

Florin Budescu Actualizat: 16.09.2019 - 23:38
Florin Budescu

Zilnic, ne tocăm nervii în trafic, bară la bară. Ne călcăm în picioare, în transportul public.

Share

Ne sufocăm în gazele de eşapament de pe marile magistrale şi nici măcar nu ştim că oraşul acesta fascinant, în curs să devină o macrometropolă, de la Dunăre până dincolo de Ploieşti şi de la Palanca la Lehliu-Gară, ar putea să fie mult mai mult decât este acum, adică o conurbaţie care-şi devorează locuitorii. 

 

LACURILE

Bucureştiul este traversat de râul Dâmboviţa, asta ştim toţi, dar este construit organic pe o salbă de 12 lacuri deschise (Mogoşoaia, Chitila, Străuleşti, Griviţa, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Fundeni, Dobroeşti şi Pantelimon), care este formată de acelaşi râu, ce arată pe hartă ca un cârcel foarte complicat de viţă de vie: Colentina, izvorât din Dealurile Târgoviştei, de la Șotânga-Doicești (când mai vorbiţi dispreţuitor despre Şotânga, să vă gândiţi de două ori).

Există numai şase lacuri care nu fac parte din această salbă: Bragadiru (dacă îl considerăm ca fiind din Capitală), Cişmigiu, Tineretului (fosta Baltă Ciocioc, din Parcul Tineretului, rezultată din inundaţiile ritmice ale Dâmboviţei, dinainte de regularizare), micul lac din Parcul Carol, Lia Manoliu (fost 23 August, în Parcul Naţional) şi Balta Albă (în Parcul Titan).

Aceste cinci sau şase lacuri închise sunt în diferite stadii de amenajare şi arată cât de cât acceptabil (unele la limită, ca Lia Manoliu), până la foarte bine spre excelent (cum e Balta Albă, care mai are şi izvoare naturale). A mai existat, în perioada interbelică, Lacul Filaret, ce se alimenta dintr-un izvor, din Dealul Filaret, care nu mai poate fi văzut acum decât foarte greu, în unele poze sepia interbelice: s-a resorbit, a secat.

Nu am pus la socoteală Lacul Morii, ori Lacul Dâmboviţa, cum i se mai spune, care e o lucrare a mâinii omului, un lac de acumulare format la regularizarea cursului Dâmboviţei, prin construirea Barajului Ciurel.

Este discutabil dacă pe Lacul Morii se poate face agrement, cum se încearcă acum, însă, pe lângă cele şase lacuri închise, folosite, în diferite grade, pentru agrement şi relaxare, cele 12 lacuri deschise sunt părăginite.

Cum este şi cazul Lacului Snagov, de la nord de Bucureşti, toate aceste lacuri au, în diferite stadii, porţiuni amenajate şi zone private, unde unii şmecheri şi-au făcut acareturi, inclusiv pontoane private, de la care pleacă-n plimbare împricinaţii, cu şalupa sau cutterul personal.

În schimb, la câteva zeci de metri distanţă, e tristeţe. În primul rând, trebuie să stabilim clar un lucru simplu: râul Colentina este unul dintre cele mai murdare cursuri de apă din Bucureşti. Peste care o vreme două primării, cea de la Sectorul 1 şi cea de la Sectorul 2, s-au întrecut, acum vreo 10 ani, în a promite construirea unei telegondole.

Râul Colentina şi bălţile sau lacurile de pe el sunt un magnet de gunoaie, când ar trebui să fie amenajate, cu alei, cu malul taluzat, cu plantări succesive de copaci, arbuşti şi flori şi transformate în spaţii de relaxare pentru bucureşteni.

Fiecare bucăţică oricât de mică de teren viran poate deveni o grădiniţă, un părculeţ sau un parc. În marile conurbaţii, edilii responsabili tezaurizează cu acribie fiecare bucăţică de pământ liber pentru verdeaţă. Cei iresponsabili şi rapaci construiesc giganţi de sticlă şi oţel.

Avem modelul a ceea ce a făcut Liviu Negoiţă din maidanul aflat în jurul Lacului Balta Albă, pe vremea predecesorului său, Eugen Pleşca. Terenurile de sport, pe râul Colentina şi lacurile sale, ar trebui să prolifereze, dar... cred că nimănui nu i-a trecut prin cap să calculeze nota de plată a lucrărilor de amenajare necesare, apoi pe cea de întreţinere permanentă, pentru suprafeţele imense de iarbă de exemplu care vor trebui udate şi multe alte lucruri.

Şi cum faci să scoţi cât mai mulţi bani pentru municipalitate din aceste spaţii de relaxare şi agrement (return on investment, nu?), astfel încât să nu se transforme totuşi în nişte bâlciuri. Oricum, din 1,4 miliarde de euro, cât este bugetul oraşului, cred că se găsesc banii necesari, dacă au fost destui pentru înfiinţarea a vreo 20 de companii municipale perdante.

DELTA VĂCĂREŞTI

Era (şi pe unele hârţi mai apare figurat) Lacul Văcăreşti. Un lac atropic. Are 189 de hectare. E situat între Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Dâmboviței (între târgul auto de la Vitan și podul de la fostul Abator).

Indolenţa edililor l-a transformat într-o deltă sălbatică, superbă. A fost o recucerire făcută de natură, una dreaptă. De la o vreme, am redescoperit ce e acolo. Ce vom face acum cu ceea ce am descoperit? Desecăm şi construim o salbă de blocuri de birouri de 30 de etaje?

Lacul Văcărești a fost conceput ca parte a amenajării Dâmboviței, spune Wikipedia. Ca și Lacul Morii, care însă a fost finalizat, trebuia să facă parte din sistemul hidrologic de apărare a Bucureștiului contra inundațiilor.

Lucrările au început în anul 1986, ocazie cu care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești – o crimă, desigur, dar au fost sistate după 1989, astfel că, în prezent, a rămas unul dintre marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste.

Lacul Văcărești a fost umplut o singură dată cu apă din Dâmbovița. Costurile pentru pomparea apei sunt foarte mari și, prin urmare, această soluție de aducere a apei din Dâmbovița este neviabilă. Este alimentat de izvoare subterane.

Gâzduieşte 94 de specii de păsări (stârci, egrete, cormorani, pescăruși, lebede, lișițe, rațe sălbatice sau muscarul negru), animale acvatice, ca șerpii de apă, tritonii, dar și vulpi, iepuri, vidre (Lutra Lutra, specie protejată) și bizami, care supraviețuiesc într-un ecosistem stabil.

În 2012, a apărut în National Geographic. Prin HG 349/2016, zona a fost declarată Parcul Natural Văcărești. Este primul parc natural urban din România și prima arie naturală protejată din municipiul București. Ştim ce să facem cu ea? Nu. Mai bine o lăsăm aşa cum e acum.

ENERGIA GEOTERMALĂ

Întotdeauna mi-a plăcut exemplul acesta: oraşul Blaj din Transilvania mizează pe energia geotermală. Noi, în Bucureşti, în Bazinul geotermal Bucuresti Nord sau în perimetrele Snagov – Baloteşti, avem o comoară.

Rezervorul geotermal Otopeni se află pe un interval de adâncime cuprins între 1.800 și 3.200 m, are o suprafață determinată până în prezent de 300 km pătrați, iar temperaturile obținute prin foraje de cercetare sunt între 58 și 84 de grade Celsius, cu debite între 22 și 35 l/s, conform Jurnalului de Ilfov. Vă daţi seama?

Voi spune doar atât: combinaţi cantitatea imensă de pelete organice ce poate veni de la gropile de gunoi ale Capitalei, cu aportul natural casnic cotidian şi cu potenţialul geotermal şi veţi afla că bucureştenii (şi nu numai ei) ar trebui să aibă apă caldă şi căldură mult mai ieftină în casele lor. Pentru totdeauna.

Mai adaug doar atât: credeţi că mai are sens să mergem iarna la Băile Herculane (şi ea o ruină) sau la 1 Mai, în Bihor, dacă avem o asemenea bogăţie aici? Turism, frate, la greu, egal prosperitate! Că tot se apropie alegerile locale...

 

Comentarii

loading...