21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăOpera & Classical MusicAzi, Papa Emerit Benedict al XVI-lea împlinește 90 de ani

Azi, Papa Emerit Benedict al XVI-lea împlinește 90 de ani

Singurul lider al Bisericii Catolice din ultimii aproape 600 de ani care a ales să se retragă din activitate în loc să dețină această funcție până în ultima zi a vieții sale, își petrece azi, în duminica Paștelui, aniversarea celor 90 de ani. Mâine, el va fi sărbătorit alături fiindu-i fratele său mai mare, Georg, în vârstă de 93 de ani, o delegație restrânsă din zona Bavariei, locul de naștere, care va cuprinde și purtători de "lederhosen" din cadrul clubului de vânători Gebirgsschuetzen din sudul Germaniei, după cum informează DPA. "Ceremoniile fastuoase reprezintă pentru el o oroare, în special când se află în centrul atenției. Pentru că este mai degrabă un om timid, este fericit să încheie rapid cu astfel de lucruri", a declarat biograful său, Peter Seewald.

Papa Benedict al XVI-lea, cel a cărui retragere-surpriză, din anul 2013, a determinat venirea la Vatican a Papei Francisc, își respectă promisiunea de a nu se amesteca în activitatea succesorului său, indiferent de opiniile sale personale.

De la retragerea sa, Benedict își petrece viața în liniște și rugăciune în grădinile Vaticanului și rareori părăsește această zonă. Ajutoarele sale, printre care se numără secretarul particular, arhiepiscopul Georg Gaenswein, declară că fostul suveran pontif este din ce în ce mai slăbit, însă are încă o minte alertă. "Sigur că nu mai e ca la 18 ani", a declarat cardinalul german Gerhard Ludwig Mueller, liderul Congregației pentru doctrina credinței, un post-cheie de la Vatican, printre atribuțiile căruia se înscriu îndreptarea abaterilor teologice și aprobarea a diverse inițiative teologice în rândurile Bisericii Catolice. "Însă ceea ce este important este faptul că el are mintea foarte clară. Gândește, citește, totul se desfășoară ca de obicei".

Cele mai citite

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă