19.3 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăLifestyleTokyo, hotelul preşedinţilor americani, al suveranilor şi vedetelor, se va redeschide

Tokyo, hotelul preşedinţilor americani, al suveranilor şi vedetelor, se va redeschide

Hotelul preşedinţilor americani (de la Richard Nixon la Brack Obama), al suveranilor şi celebrităţilor, şi locul în care s-a filmat unul dintre lungmetrajele seriei James Bond (“A doua şansă”, 1967), precedentul Okura era considerat o capodoperă a anilor 1960, creat de arhitecţii Yoshiro Taniguchi şi Hideo Kosaka. Însă nu mai era la standardele hoteliere de lux din prezent. 

Noul Okura, în parte conceput de arhitectul Yoshio Taniguchi, fiul lui Yoshiro, va fi construit sub forma a două turnuri (de 75 de metri, respectiv 188 de metri) cu birouri la etajele inferioare şi cu 508 camere de lux, săli de banchete şi spaţii de conferinţe. 

Construcţia va reconstitui ambianţa care a existat la precedentul hotel, graţie prezenţei corpurilor de iluminat, meselor, fotoliilor, ceasurilor şi a altor obiecte care au contribuit în parte la notorietatea locului. 

Spaţiul va găzdui şi Muzeul de Artă Okura, care a fost iniţial creat în 1917 ca primul muzeu privat de artă din Japonia. 

Deschis în 1962, cu doi ani înainte de primele Jocuri Olimpice de la Tokyo, în perioada numită de “dezvoltare” şi inovaţie, Hotelul Okura va renaşte cu un an înainte de JO de la Tokyo din 2020. 

În Japonia, nu este ceva neobişnuit ca edificiile, inclusiv sanctuare sau temple, să fie demolate în întregime pentru a fi renovate cu ultimele tehnici de construcţie paraseismică. 

Cele mai citite

SUA au făcut un test cu o rachetă hipersonică cu capacități nucleare ce poate lovi Moscova sau Beijingul

SUA au făcut un test cu o rachetă hipersonică cu capacităţi nucleare care poate lovi Moscova sau Beijingul în mai puţin de 30 minute,...

Accident auto Transfăgărășan: Două pasagere au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu

Două pasagere din două maşini care s-au ciocnit pe Transfăgărăşan au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu mai multe...

O asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a fost reţinută

O asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a fost reţinută, miercuri după amiază, în dosarul în care procurorii anchetează împrejurările în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă