20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Culturii regretă trecerea în nefiinţă a regizorului Alexandru Darie

Ministerul Culturii regretă trecerea în nefiinţă a regizorului Alexandru Darie

“Amintirea lui va rămâne vie în sufletul iubitorilor de cultură, iar ropotele de aplauze care vor răsuna în sălile de teatru atunci când cade cortina şi luminile se sting, după ce piesele sale vor fi expuse în faţa publicului, vor sta, pentru totdeauna, mărturie a creaţiei sale de geniu. Maestre, îţi mulţumim pentru moştenirea inestimabilă pe care ne-ai lăsat-o! Condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au iubit şi apreciat!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MCIN.

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic “Fundeni”, la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului “Bulandra” din Bucureşti, iar în perioada 2006 – 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul “Steaua Solidarităţii Italiene” în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă