17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu pe o platformă din Râmnicu Sărat

Incendiu pe o platformă din Râmnicu Sărat

“Pe o platformă în incinta unei unităţi militare dezafectate, cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, au fost depozitaţi peste 2.000 de metri cubi de resturi vegetale, la faţa locului au fost dislocate patru autospeciale de stingere. În momentul sosirii pompierilor nu exista posiblitatea extinderii incendiului către vecinătăţi, în schimb ardea cu flacără şi degajare intensă de fum”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, slt. George Creţu.

Potrivit acestuia, intervenţia pompierilor este în curs de desfăşurare şi ar putea dura încă 10-12 ore.

“Dat fiind cantitatea mare de materiale combustibile, incendiul ar putea fi stins abia la orele serii, aşteptăm un utilaj şi de la primărie, în funcţie de direcţia vântului, fumul ar putea afectata şi blocurile de locuinţe din Râmnicu Sărat”, a adăugat slt. Creţu.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă