25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăInspecţia Judiciară cere scrisorile lui Kovesi

Inspecţia Judiciară cere scrisorile lui Kovesi

Concret, Inspecția Judiciară vrea să vadă scrisorile prin care Laura Codruța Kovesi a refuzat, în mai multe rânduri, prezența la audierile comisiei parlamentare. Inspectorul judiciar se ocupă, astfel, de verificarea unei sesizări disciplinare făcute pe numele procurorului-șef al DNA de către o societate care editează o publicație cu profil juridic.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare în 16 noiembrie 2017. “În prezent, se efectuează verificări prealabile pentru a se stabilii dacă există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare”, au transmis reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

Refuzuri în serie

Anul trecut, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost citată de patru ori în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi a refuzat să se prezinte, explicând că nu deţine informaţii potrivit cărora în procesul electoral s-ar fi implicat persoane sau autorităţi cu scopul vicierii rezultatului scrutinului.

Curtea Constituţională a admis, pe 3 octombrie, sesizarea formulată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, în ceea ce priveşte obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta sau de a răspunde în scris în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009. Nici după această decizie Kovezi nu a mers la comisia parlamentară. Ea a transmis Comisiei mai multe scrisori în care anunţa că nu va da curs invitaţiei de a se prezenta la audieri, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare şi că nu are cunoştinţă despre aspecte care să servească la aflarea adevărului, raportat la obiectul de activitate al Comisiei.

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, condusă de deputatul PSD Oana Florea, a prezentat luni un proiect de lege privind funcţionarea comisiilor de anchetă, potrivit căruia refuzul de prezentare în faţa comisiei se pedeapseşte cu închisoare de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă de 10.000 de lei şi interzicerea ocupării unei funcţii publice timp de 3 ani, relatează News.ro. 

Cele mai citite

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă