25.8 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎCCJ: S-a decis rejudecarea dosarului primarului Mircia Gutău

ÎCCJ: S-a decis rejudecarea dosarului primarului Mircia Gutău

Decizia a fost luată după ce Instanţa supremă a admis o cerere de revizuire depusă de Mircia Gutău, fiind anulată sentinţa din ianuarie 2010.

“În temeiul art. 465 alin. 11 lit. b) Cod procedură penală, admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Gutău Mircia împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 698/57/2008. Desfiinţează decizia penală, numai cu privire la revizuentul Gutău Mircia şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs. Fixează termen la data de 14 mai 2018, cu citarea părţilor. Definitivă”, se arată în hotărârea Instanţei supreme.

În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce două instanţe inferioare hotărâseră achitarea lui.

Mircia Gutău a fost acuzat de procurorii DNA că, în perioada aprilie – iulie 2006, a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului Nicolae Dicu, pentru a-l ajuta pe omul de afaceri să obţină un certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Pe 27 ianuarie 2010, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv de ÎCCJ la câte trei ani de închisoare cu executare.

Mircia Gutău a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011.

Cele mai citite

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU la Ferma Dacilor, prim termen

Un prim termen de judecată are loc, astăzi, la Tribunalul Militar Bucureşti, în dosarul privind cererea de redeschidere de către Direcția Națională Anticorupție (DNA)...

Idei pentru a-ți organiza o vacanță cu cortul

O vacanță cu cortul îți dă libertatea de a alege destinații diverse, de a admira priveliști nemaivăzute și de a fi mai aproape de natură....

Nicolae Ciucă a vizitat Barajul Vârfu Câmpului de pe râul Siret, început în 1989, și finalizat în proporție de 90%

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a vizitat, luni, lucrările de la Barajul Vârfu Câmpului de pe râul Siret, care au fost începute...
Ultima oră
Pe aceeași temă