9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalSUA vor bombarda din nou Siria, ca ripostă la un eventual atac...

SUA vor bombarda din nou Siria, ca ripostă la un eventual atac chimic al lui Assad

Patru surse citate de site-ul agenţiei Bloomberg au dezvăluit că există informaţii conform cărora Bashar al-Assad ar planifica un atac chimic în provincia Idlib.

Joi, consilierul american pentru Securitate Naţională, John Bolton, i-a transmis omologului său Nikolai Patruşev că Statele Unite sunt pregătite să răspundă cu o forţă militară şi mai mare decât cea utilizată asupra regimului Assad în trecut, au mai informat sursele, care au vorbit în condiţii de anonimitate.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat anterior că va predepsi orice utilizare a armelor chimice în Siria.

Administraţia Trump a atribuit regimului Bashar al-Assad atacul chimic comis pe 7 aprilie la periferia Damascului.

Drept ripostă, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat bombardamente asupra unor baze militare din Siria.

În schimb, Rusia susţine că atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare menită să atragă o ripostă militară împotriva Administraţiei Bashar al-Assad. Armata rusă susţine a descoperit un laborator insurgent pentru producerea de armament chimic la periferia Damascului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă