11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPutin acuză UE de „o minciună nerușinată” , în privința pactului Ribbentrop-Molotov

Putin acuză UE de „o minciună nerușinată” , în privința pactului Ribbentrop-Molotov

Parlamentul European a adoptat în urmă cu două luni o rezoluţie care afirmă că pactul de neagresiune din 1939 dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, numit după diplomaţii care l-au semnat la Moscova, “a deschis calea pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Rusia a menţinut poziţia sovietică potrivit căreia pactul a fost un rău necesar pentru a preveni ofensiva nazistă asupra Uniunii Sovietice, care s-a produs totuşi după doi ani de la semnare, când Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică în 1941.

La o întâlnire cu oficialii care organizează festivităţile pentru marcarea a 75 de ani de la sfârşitul războiului, Putin a spus că poziţia Uniunii Europene “nu se bazează pe nimic real”, conform unui transcript al Kremlinului.

Pactul Ribbentrop-Molotov este rar discutat în Rusia astăzi, în timp ce victoria Aliaţilor, şi în special a URSS, asupra Germaniei naziste, care a pus capăt războiului în Europa, rămâne o sursă de mândrie naţională puternic celebrată.

Rezoluţia Parlamentului European susţine că pactul stabilea împărţirea Europei “între două regimuri totalitare”, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică.

Istoricii spun că liderul sovietic Iosif Stalin a folosit pactul ca o oportunitate de a anexa teritorii care, înainte de revoluţia comunistă din 1917, au aparţinut Imperiului Rus.

În timp ce Germania nazistă a intrat în vestul Poloniei, Uniunea Sovietică a ocupat teritoriile baltice şi estul Poloniei.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă