19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalÎnnoire la început de an. ONU are șase membri noi

Înnoire la început de an. ONU are șase membri noi

“Pacea şi securitatea sunt dificil de obţinut”, a subliniat Kairat Umarov, ambasadorul Kazahstanului, care asigură în luna ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate. “Veţi avea o şansă reală de a face diferenţa” în cursul căutării consensurilor, a spus el, în cadrul unei ceremonii inedite organizate din iniţiativa sa la sediul ONU.

Unul după altul, ambasadorii celor şase noi membri ai Consiliului – cinci bărbaţi şi o femeie, ambasadoarea poloneză Joanna Wronecka – au instalat apoi fiecare drapelul ţării sale printre cele ale celorlalţi nouă membri ai structurii supreme a Naţiunilor Unite la intrarea în sala în care se reuneşte de obicei Consiliul.

Consiliul de Securitate are 15 membri, dintre care cinci sunt permanenţi şi au drept de veto în cursul adoptării rezoluţiilor sale: SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie.

Trei femei şi 12 bărbaţi figurează printre cei 15 ambasadori care se vor reuni în jurul marii mese în formă de potcoavă aflate în mijlocul sălii de reuniune. În afară de ambasadoarea americană Nikki Haley şi cea poloneză Joanna Wronecka, a treia femeie din Consiliu ar urma să fie Karen Pierce, noua reprezentantă a Marii Britanii.

Cele şase ţări care au părăsit Consiliul de securitate la 31 decembrie sunt Japonia, Egipt, Senegal, Ucraina, Uruguay şi Italia, informează AGERPRES.

Cele mai citite

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă