15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalOamenii lui Ahmadinejad au probleme. Al doilea fost vicepreședinte iranian arestat într-o...

Oamenii lui Ahmadinejad au probleme. Al doilea fost vicepreședinte iranian arestat într-o săptămână

Faptele pentru care a fost arestat Mashaei, un aliat apropiat al ex-preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad, nu sunt deocamdată clare.

Marţi, fostul vicepreşedinte Hamid Baghaei, de asemenea din timpul conducerii lui Ahmadinejad, a fost trimis la închisoare pentru 15 ani, fiind acuzat de abuz în serviciu, corupţie şi delapidare. Fostul preşedinte iranian a condamnat arestarea “nejustificată” a lui Mashaei şi a cerut eliberarea lui imediată.

Mashaei a ars vineri o copie scrisă a condamnării lui Baghaei în faţa camerelor de televiziune, gest despre care unii observatori spun că ar putea fi motivul arestării. Mahmoud Ahmadinejad, care a deţinut puterea între 2005 şi 2013, a fost preferatul conducerii religioase a ţării, iar mulţi dintre oponenţii săi au ajuns la închisoare, în special după realegerea sa din 2009.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă