13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalEstonia: Cinci ani de închisoare pentru un spion rus

Estonia: Cinci ani de închisoare pentru un spion rus

Bărbatul este identificat doar cu iniţialele A.A., descris succint drept originar din Rusia care a primit o pregătire secundară, potrivit unui document consultat de agenţia de presă franceză. El a fost arestat în mai 2019, apoi acuzat de spionaj, potrivit documentului.

Un tribunal regional din Tallinn l-a declarat vinovat la 29 august, condamnându-l la cinci ani de închisoare şi la o amendă de 1.300 de euro.

Serviciul estonian de contraspionaj ISS a refuzat să comenteze asupra cazului, afirmând că va continua să exploreze pistele identificate la acea dată.

Estonia a arestat cel puţin 15 persoane recrutate de spionajul militar rus GRU şi de Serviciul Federal de Securitate (FSB) în ultimii ani, potrivit agenţiei de presă BNS.

Tallinn şi Moscova au făcut de asemenea schimb de mai mulţi spioni condamnaţi în ultimii ani.

O altă republică baltică, Lituania, a anunţat la sfârşitul anului trecut că a destructurat o reţea de spionaj local ce lucra pentru Rusia şi a plasat în detenţie mai mulţi lituanieni care au recunoscut că au spionat în folosul Moscovei.

Declanşarea crizei ucrainene în 2004 a dus la escaladarea tensiunilor între republicile baltice şi Rusia, tensiuni ale căror origini pleacă încă din epoca sovietică.

Estonia, Letonia şi Lituania şi-au redobândit independenţa după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, şi au aderat la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2004, suscitând critici vehemente din partea Moscovei.

Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Mesaje haioase de 1 Mai. O selecție de urări de Ziua Muncii

Ziua Muncii sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește în fiecare an în țara noastră. În această zi, mulți sunt liberi, însă sunt și persoane...
Ultima oră
Pe aceeași temă