14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalErdogan susține că Turcia nu va capitula în fața SUA

Erdogan susține că Turcia nu va capitula în fața SUA

„Unii ne ameninţă prin economie, prin sancţiuni, rata de schimb, dobânzi şi inflaţie”, a spus Erdogan în discursul susţinut la convenţia anuală a formaţiunii sale politice, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

„Dar noi le răspundem: am văzut jocurile voastre şi vă vom combate (…) Nu am capitulat şi nu vom capitula în faţa celor care se prezintă ca fiind partenerul nostru strategic, dar care caută să facă din noi o ţintă strategică”, a adăugat Erdogan, referindu-se la SUA.

Pe de altă parte, el a mai promis că Turcia îşi va „continua şi extinde” operaţiunile militare transfrontaliere, aluzie în special la operaţiunea din nordul Siriei împotriva Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă sprijinită de Washington în lupta împotriva jihadiştilor.

SUA au impus în această lună sancţiuni împotriva a doi oficiali de rang înalt din cabinetul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi au dublat taxele vamale pe oţelul şi aluminiul importate din Turcia, încercând astfel să determine autorităţile de la Ankara să-l elibereze pe pastorul Andrew Brunson, aflat în arest la domiciliu în Turcia şi acuzat de justiţia acestei ţări de sprijinirea puciului eşuat din urmă cu doi ani.

Pe lângă tensiunile provocate în relaţia cu Washingtonul, aceste sancţiuni au accentuat devalorizarea lirei turceşti, care s-a depreciat cu 40% de la începutul anului.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis ca represalii boicotarea produselor electronice din Statele Unite şi creşterea taxelor vamale la unele produse importate din această ţară.

În cea mai recentă reacţie a sa pe acest subiect, preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Turcia a „acţionat foarte, foarte rău” şi riscă noi măsuri punitive din partea Washingtonului.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă