31 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăInternaționalErdogan susține că Turcia nu va capitula în fața SUA

Erdogan susține că Turcia nu va capitula în fața SUA

„Unii ne ameninţă prin economie, prin sancţiuni, rata de schimb, dobânzi şi inflaţie”, a spus Erdogan în discursul susţinut la convenţia anuală a formaţiunii sale politice, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

„Dar noi le răspundem: am văzut jocurile voastre şi vă vom combate (…) Nu am capitulat şi nu vom capitula în faţa celor care se prezintă ca fiind partenerul nostru strategic, dar care caută să facă din noi o ţintă strategică”, a adăugat Erdogan, referindu-se la SUA.

Pe de altă parte, el a mai promis că Turcia îşi va „continua şi extinde” operaţiunile militare transfrontaliere, aluzie în special la operaţiunea din nordul Siriei împotriva Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă sprijinită de Washington în lupta împotriva jihadiştilor.

SUA au impus în această lună sancţiuni împotriva a doi oficiali de rang înalt din cabinetul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi au dublat taxele vamale pe oţelul şi aluminiul importate din Turcia, încercând astfel să determine autorităţile de la Ankara să-l elibereze pe pastorul Andrew Brunson, aflat în arest la domiciliu în Turcia şi acuzat de justiţia acestei ţări de sprijinirea puciului eşuat din urmă cu doi ani.

Pe lângă tensiunile provocate în relaţia cu Washingtonul, aceste sancţiuni au accentuat devalorizarea lirei turceşti, care s-a depreciat cu 40% de la începutul anului.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis ca represalii boicotarea produselor electronice din Statele Unite şi creşterea taxelor vamale la unele produse importate din această ţară.

În cea mai recentă reacţie a sa pe acest subiect, preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Turcia a „acţionat foarte, foarte rău” şi riscă noi măsuri punitive din partea Washingtonului.

Cele mai citite

Pleci cu avionul din Otopeni? Iată câteva sfaturi ca să eviți aglomerația din București!

Bucureștiul, capitala României, este un oraș vibrant, dar și aglomerat, mai ales în orele de vârf. Dacă ai un zbor programat de pe Aeroportul...

Rusia pretinde că vrea să negocieze cu Ucraina dar doar după ce sunt recunoscute “realitățile teritoriale”

Un ministru adjunct de Externe al Rusiei susține că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina însă cu condiția ca mai înainte să fie...

Descoperă soluțiile și echipamentele profesionale de curățare și igienizare a suprafețelor!

Curățenia este importantă pentru siguranță și sănătate publică. În spații în care se desfășoară activități comerciale, birouri, locuri unde se procesează alimente, în cafenele,...
Ultima oră
Pe aceeași temă