11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalAgent Secret Service, mort în timpul vizitei lui Trump în Scoţia

Agent Secret Service, mort în timpul vizitei lui Trump în Scoţia

Un agent al Secret Service care a suferit un atac vascular cerebral în timpul vizitei preşedintelui Donald Trump la terenul de golf de la Turnberry a murit, relatează miercuri Press Association.

Agentul, un bărbat cu 19 ani de experienţă în serviciu, se afla în Scoţia în contingentul de pază a preşedintelui când s-a îmbolnăvit, duminică.

El a beneficiat de “îngrijiri medicale de urgenţă” din partea medicilor din Scoţia, dar a murit marţi dimineaţă, înconjurat de membri ai familiei sale.

Serviciul Secret al SUA a confirmat decesul “cu mare tristeţe şi regret” într-un comunicat şi l-a descris pe bărbat drept “un profesionist dedicat de cel mai înalt ordin”.

“Serviciul Secret mulţumeşte personalului medical din Scoţia, pe lângă membrii unităţii medicale a Casei Albe şi poliţiei scoţiene, care a oferit o îngrijire excepţională şi sprijin pentru un membru al familiei noastre”, a mai menţionat instituţia.

Numele bărbatului nu a fost făcut pubic, pentru a da familiei timpul necesar pentru a-i anunţa pe ceilalţi.

Preşedintele Trump a plecat duminică de la Turnberry, decolând de pe aeroportul Prestwick spre Helsinki, Finlanda, unde a avut luni convorbiri cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă