10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportSENAT. Primul pas pentru salvarea lui Viorel Ilie. Comisia juridică a...

SENAT. Primul pas pentru salvarea lui Viorel Ilie. Comisia juridică a respins cererea de urmărire penală

Comisia juridică a Senatului a dat aviz negativ cererii de începere a urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul Viorel Ilie (ALDE). Decizia finală va aparține plenului Senatului.

”În urma examinării cererii Parchetului General, a examinării materialului probator, în urma audierii domnului Ilie, comisia a decis, cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, să nu recomande plenului Senatului formularea unei cereri de urmărire penală faţă de domnul Viorel Ilie”, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc (PSD).
Acesta a explicat că ”nu e vorba de un vot pro sau contra” şi că decizia finală va aparţine plenului Senatului. ”Comisia a examinat solicitarea, materialul probator şi s-a pronunţat cu privire la o anumită faptă, la o anumită încadrare juridică într-un anumit context, urmând ca plenul Senatului, titularul acestei acţiuni, să decidă în final”, a adăugat Cazanciuc.

Senatorul PNL Iulia Scântei a spus la rândul său că votul din Comisie anticipează ceea ce se va întâmpla în plenul Senatului. ”Nu noi suntem cei care declarăm că este vinovat sau nu este vinovat ministrul Viorel Ilie cu privire la cele sesizate de către Parchet. Ceea ce trebuie să facă Senatul este să fie parte activă şi să nu fie un element de obstrucţie în cadrul unei proceduri judiciare. Noi trebuia să spunem doar că suntem de acord şi cerem urmărirea penală tocmai pentru ca acest dosar (…) să ajungă pe masa unui judecător care să decidă”, a explicat parlamentarul liberal. Iulia Scântei a afirmat că senatorii jurişti din Coaliţie ”au intrat pe o analiză de fond asupra elementelor care fac obiectul sesizării”.

Pe 25 august, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă