20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăGDPRMinisterul Sănătăţii: Nu eliminăm medicamentele generice din lista compensatelor

Ministerul Sănătăţii: Nu eliminăm medicamentele generice din lista compensatelor

Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că nu şi-a exprimat în niciun moment intenţia de a elimina medicamentele generice din lista compensatelor, principalul obiectiv fiind reactualizarea listei, pentru creşterea accesului pacienţilor la medicamente inovatoare.

MS dezminte informaţiile apărute în presă conform cărora “ar lua în considerare scoaterea medicamentelor generice din lista de medicamente compensate şi respectiv limitarea accesului populaţiei la medicamente cu preţ accesibil”, transmite Mediafax.

Instituţia precizează că politica publică în ceea ce priveşte compensarea medicamentelor este făcută de MS în numele Guvernului României, şi nu de reprezentanţii altor instituţii.

“MS doreşte să încurajeze consumul de medicamente generice, conform obiectivelor asumate, dar şi acordului cu organismele financiare internaţionale. În acest sens, Ministerul Sănătăţii subliniează încă o dată intenţia de a introduce pe reţeta compensată, începând cu viitorul contract cadru, medicamentul de referinţă, astfel încât pacientul să fie corect informat şi să aibă posibilitatea de a-şi alege medicamentul cel mai ieftin. Ministerul Sănătăţii nu şi-a exprimat în niciun moment această intenţie vehiculată în mass-media de a elimina medicamentele generice din lista de medicamente compensate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, principalul obiectiv în ceea ce priveşte reactualizarea listei de medicamente compensate îl reprezintă creşterea accesului pacienţilor români la medicamente inovatoare conform noilor tehnologii, mai ales în patologiile la care acestea pot contribui la o ameliorare a stării de sănătate.

“În consecinţă, Ministerul Sănătăţii va acţiona în continuare potrivit prevederilor din Programul de Guvernare”, se mai arată în comunicat.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a precizat anterior, tot joi, că scoaterea medicamentelor ieftine din sistemul de compensare va avea efecte catastrofale asupra pacienţilor şi producătorilor locali de medicamente.

Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă