22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieVânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut în luna septembrie

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut în luna septembrie

Datele sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 30.430 unităţi, în scădere faţă de perioada similară din 2017 (35.637 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în septembrie scăderi ale vânzărilor de 27% şi, respectiv, 8%. Vânzările grupului german Volkswagen şi ale companiei americane Ford au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 47,8%, şi, respectiv, 13,5%, în timp ce Daimler a raportat un recul de 12%.

În primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 13,7% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,3%, de la 3% în perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 405.619 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – septembrie 2017 (356.693 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 6,3% şi, respectiv, 48,4%, în timp ce livrările companiei americane Ford şi ale grupului german Daimler au scăzut cu 1,7% şi, respectiv, 4,8%. Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au urcat cu 5,1% în primele nouă luni din acest an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă