15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăEconomieSorin Dimitriu: Oamenii de afaceri japonezi, interesaţi de vinurile româneşti şi produse...

Sorin Dimitriu: Oamenii de afaceri japonezi, interesaţi de vinurile româneşti şi produse cosmetice

“Principalele obiective ale întrevederii au vizat o mai bună cunoaştere de către oaspeţi a mediului economic din România, identificarea unor oportunităţi de afaceri în ţara noastră, precum şi stabilirea unor relaţii de colaborare cu CCIB, în vederea obţinerii de informaţii utile despre piaţă şi organizării de evenimente de promovare a celor două comunităţi de afaceri”, se arată într-un comunicat al CCIB, remis miercuri de Agerpres.

Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, a avut o întâlnire cu o misiune economică din Japonia, din regiunea Kumamoto, condusă de Fujio Matsumoto, fondatorul Camerei de Comerţ şi Industrie România-Japonia. La eveniment au participat Radu Şerban, fost ambasador al României în Japonia, George Vodislav, directorul general al Camerei bucureştene, precum şi Seiji Koyama, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Kumamoto.

Conducătorul delegaţiei nipone, Fujio Matsumoto, a subliniat potenţialul de dezvoltare al relaţiilor economice şi comerciale româno-japoneze, punctând faptul că oportunităţile oferite de cele două pieţe sunt insuficient exploatate. Reprezentantul CCI România-Japonia şi-a exprimat speranţa ca această primă întâlnire constituie un bun prilej pentru a înţelege mai bine comunitatea de afaceri românească şi de a identifica oportunităţi cu şanse reale de valorificare.

Membrii delegaţiei japoneze au subliniat interesul pentru importul de vinuri, inclusiv vinuri spumante, produse cosmetice, îndeosebi creme de faţă şi de mâini, distribuţia în România de pudră de cartof dulce, utilizată în sectorul de cofetărie şi patiserie, dar şi pentru stabilirea unor colaborări la nivel universitar.

Oamenii de afaceri niponi au apreciat calitatea bună a produselor româneşti, însă au fost de părere că este nevoie de o strategie de marketing coerentă, adaptată pieţei locale, susţinută de personalităţi din ţara noastră, cu notorietate pe piaţa japoneză.

În ceea ce priveşte dezvoltarea colaborării comercial-economice între cele două ţări, în opinia preşedintelui CCIB, organizarea la Bucureşti a unei ”Zile a Oportunităţilor de Afaceri” dedicate Japoniei, a unei ”Săptămâni a produselor nipone”, dar şi a unor serii de întâlniri B2B, pot constitui paşi eficienţi în vederea unei mai bune cunoaşteri reciproce şi a valorificării cu succes a unor oportunităţi de business. În principiu, s-a convenit ca posibilă o nouă misiune economică japoneză în cursul lunii octombrie 2018.

În 2017, statistica indica un vârf al schimburilor comerciale româno-japoneze de 650,4 milioane dolari, din care exportul românesc în Japonia s-a cifrat la numai 262,7 milioane dolari, în timp ce importurile au însumat 387,7 milioane dolari. Deşi are un potenţial semnificativ, Japonia ocupă doar locul 25 între statele care investitesc în România, cu un număr de 356 firme înregistrate, cu un capital social total subscris de 254 milioane dolari.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă