25.8 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăEconomieRomânia va primi tehnologie americană pentru a fabrica elicoptere

România va primi tehnologie americană pentru a fabrica elicoptere

Armata Română are alocate pentru înzestrare, în anul 2018, circa 40 de miliarde de lei (echivalentul a nouă miliarde de euro), iar anul viitor suma va fi probabil și mai mare, în condițiile repar­tizării, pentru Apărare, a unui procent de 2 la sută din PIB – similar celui din anul 2018.

Pornind de la această resursă financiară, unul dintre proiectele analizate de responsabilii MApN se referă la cumpărarea de noi elicoptere militare.

Cel puțin trei firme ar putea livra elicoptere Armatei Române, acestea fiind Airbus Helicopters, Lockheed Martin și Bell Helicopter.

Compania europeană Airbus Helicopters este deja prezentă în România, la Ghimbav, unde deține o linie de asamblare de elicoptere.

Celelalte două firme, ambele americane, nu au încă unități de producție în România, dar în momentul în care MApN va lansa oficial programul de achiziție de elicoptere, una dintre clauze va fi, aproape cu certitudine, „implicarea industriei naţionale de apărare în producerea şi menţinerea în stare operaţională a acestora” – după cum preciza conducerea Armatei încă de la mijlocul acestui an.

Dacă MApN va alege drept furnizor compania Airbus Helicopters, acestea vor fi asamblate, cu siguranță, la Ghimbav.

Pe de altă parte, cu prilejul unei conferințe de specialitate care s-a desfășurat, săptămâna trecută, la București, oficiali ai companiei americane Bell au explicat că sunt gata să facă transfer de tehnologie în România, care să permită fabricarea de elicoptere militare. Acest transfer de tehnologie americană este însă condiționat de lansarea unei comenzi de elicoptere din partea Armatei Române.

Mike Gleason, senior manager în cadrul Bell Helicopter, ne-a precizat că România este luată în calcul pentru a deveni prima țară europeană care să producă elicoptere de tip AH-1Z Viper și UH-1Y Venom, utilizate cu succes de Infanteria Marină a SUA. Cele două modele sunt asemănătoare, diferența fiind că primul este elicopter de atac, iar al doilea este elicopter utilitar multirol.

Mike Gleason a evitat să spună care ar fi comanda minimă, din partea Armatei Române, care să facă rentabil un transfer de tehnologie în România. Teoretic, Bell ar putea livra României 12 elicoptere (o escadrilă), acesta fiind numărul minim care să asigure eficiență din punct de vedere militar. Totuși, potrivit unor surse neoficiale, partea americană și cea română discută despre livrarea a 45 de elicoptere, care ar fi asamblate în România. Pentru acest parteneriat, americanii ar putea investi fie la Ghimbav (alături de concurenții lor de la Airbus), fie într-o altă locație din România aptă să realizeze aeronave.

Avantajele elicopterelor americane de atac ar fi faptul că ele sunt gata de misiune în doar cinci minute și că nu au nevoie de pistă pentru a decola și ateriza. Experții militari estimează că, în ipoteza unei agresiuni din partea Rusiei, primele ținte distruse vor fi aerodromurile, ceea ce ar face avioanele inutilizabile. În schimb, elicopterele de atac aflate în România ar putea ține în loc tancurile rusești, până la sosirea unor forțe de sprijin din cadrul NATO.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

nu l-a și spălat, când l-a scos din mocirlă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a explicat de ce Partidul Național Liberal (PNL), care stă drepți, de ceva...

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Banca Transilvania dă în judecată ANAF, după ce anul trecut a pierdut un proces cu statul

Banca Transilvania a deschis un proces împotriva ANAF în care contestă o decizie de impunere, după ce a pierdut deja procesul în toamna anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă