15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomieProiect. Nu plătești taxele, faci închisoare!

Proiect. Nu plătești taxele, faci închisoare!

Ministrul Finanţelor cere măsuri drastice pentru cei care nu îşi plătesc impozitele. Mai exact, pedeapsa cu închisoarea de până la şase ani. Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Senat şi vizează atât patronii de firme, cât şi persoanele fizice.

În acelaşi timp, Teodorovici cere şi ca stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabili a taxelor sau impozitelor să fie considerată infracţiune şi să se pedepsească cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.

Potrivit proiectului de lege, dacă prejudiciul produs de rău platnici este mai mare de 100.000 euro, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.

Iar dacă prejudiciul depăşeşte 500.000 euro, pedepsele se majorează cu jumătate.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul scadent prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, se arată în proiectul de lege.

Impozitul pentru veniturile din activităţi independente; Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală;

Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor; Impozitul pe veniturile din arendă;

Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;

Impozit pe veniturile sub formă de dividende;

Impozitul pe veniturile impozabile obţinute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului;

Impozitul pe veniturile din pensii;

Impozit pe veniturile din premii şi jocuri de noroc;

Impozit pe veniturile din alte surse;

Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II şi III din Codul fiscal; Contribuţia de

asigurări sociale;

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate;

Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

Contribuţia la Fondul pentru mediu

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă