16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăEconomieINS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere

INS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere

În luna iulie s-au eliberat 4.430 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,7% faţă de aceeaşi lună a anului precedent şi cu 3,5%, faţă de luna iulie 2017.

Din cele 4.430 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale eliberate în iulie, 59,6% sunt pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 197 autorizaţii, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+282 autorizaţii), Nord-Est (+48), Centru (+18) şi Sud-Muntenia (+2), iar scăderi în Sud-Est (-72 autorizaţii), Vest (-39), Nord-Vest (-25) şi Sud-Vest Oltenia (-17).

În luna iulie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri au crescut cu 148, creşterea fiind consemnată în zonele Bucureşti-Ilfov (+150 autorizaţii), Sud-Muntenia (+59), Nord-Vest (+54) şi Nord-Est (+33). De asemenea, scăderi au fost înregistrate în regiunile Vest (-104 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-17), Centru (-14) şi Sud-Est
(-13).

Conform datelor INS, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018 s-au eliberat 24.950 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Creşteri s-au înregistrat în aproape toate regiunile de dezvoltare, respectiv în Vest (+412 autorizaţii), Sud-Muntenia (+411), Sud-Vest Oltenia (+385), Bucureşti-Ilfov (+252), Nord-Vest (+149), Centru (+114) şi Sud-Est (+73). Doar în regiunea de dezvoltare Nord-Est s-a consemnat o scădere a autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (- 36 autorizaţii).

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă