20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuSerena Williams se va căsători cu un cunoscut om de afaceri din...

Serena Williams se va căsători cu un cunoscut om de afaceri din lumea Internetului

Serena Williams, numărul doi mondial în tenisul feminin, a anunțat că se va căsători, informează vineri agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Bărbatul care a cerut-o de soție este Alexis Ohanian, unul dintre fondatorii rețelei de socializare Reddit.

Williams și-a anunțat logodna, evident, pe contul ei de Reddit, în următoarea formă: “Cu un genunchi în pământ, el a rostit patru cuvinte, iar eu am răspuns ‘da'”.

“Am ajuns acasă, puțin cam târziu. Cineva îmi pregătise o geantă și ne aștepta o caleașcă. Destinația: Roma… înapoi în locul în care stelele noastre au intrat pentru prima dată în coliziune”, a mai scris jucătoarea de tenis. Potrivit DPA, aici omul de afaceri a cerut-o în căsătorie pe Serena Williams.

Scena romantică s-a petrecut la aceeași masă la care cei doi au stat când s-au cunoscut.

Viitorul soț a publicat ceea ce a a scris jucătoarea de tenis și un desen în care este reprezentat cu un genunchi în pământ, iar apoi comentariul: “Ea a spus ‘da'”. Data nunții nu a fost anunțată.

În vârstă de 35 de ani, Serena Williams a câștigat în cariera sa 71 de titluri WTA, dintre care 22 de Grand Slam, dintre care ultimul la Wimbledon în vară. Actualul număr doi mondial a acumulat peste 81 de milioane de dolari în câștiguri de la debutul său în circuitul mondial de tenis în 1997.

Serena a fost detronată de pe primul loc al clasamentului feminin de Angelique Kerber în septembrie 2016, după ce a ocupat această poziție timp de 186 de săptămâni consecutiv.

În vârstă de 33 de ani, Ohanian este director general al Reddit și a lansat mai multe site-uri de internet.

Serena și Alexis au o relație din anul 2015, dar au fost discreți în ceea privește evoluția ei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Inițiative de sustenabilitate care ne atrag atenția. Foto Interviu cu reprezentanții Skanska despre sustenabilitate și clădiri certificate ce acoperă nevoile oamenilor cu dizabilități

1. Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei? Toate...

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...
Ultima oră
Pe aceeași temă