Există crize în care fiecare actor aruncă pe masă cartea propriilor intenţii numai atunci când are şanse de succes. În criza din Grecia, toate guvernele au făcut un număr mare de declaraţii, adesea afirmând astăzi ceea ce corectau mâine. Se ştie că negocierile din cadrul Uniunii Europene pot fi lungi şi tumultuoase. Trei ipotezele rezultă însă din acest cor de voci discordante în scopul salvării Atenei, scrie ziarul Corriere della Sera, citat de Agerpres.
Prima ipoteză. După ce a bătut inutil la porţile UE, Grecia se adresează Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cere, aşa cum au procedat şi alte ţări în trecut, să fie ajutată să-şi echilibreze propriile datorii. Fondul are o experienţă consolidată, dispune de mijloacele necesare şi nu va refuza acordarea ajutorului. Dar această soluţie ar demonstra lumii că euro este o construcţie fragilă şi că ţările din zona euro l-au adoptat fără a conştientiza responsabilităţile ce rezultă de aici. Valoarea euro pe pieţele valutare internaţionale va înregistra noi scăderi iar euroscepticii, începând cu mulţi americani, vor zâmbi cu satisfacţie.
A doua ipoteză. Europa decide să înfrunte chestiunea greacă cu propriile mijloace şi pune la dispoziţie, potrivit unor formule ce trebuie stabilite, creditele de care are nevoie Atena pentru a înfrunta criza. O astfel de soluţie ar avea efectul de a descuraja speculaţia internaţională şi a reduce drastic costul datoriei greceşti, cu alte cuvinte dobânzile pe care trebuie să le verse Grecia celor care îi achiziţionează bondurile. Nu este totul. Un puternic gest european va demonstra că UE există şi că ştie că trebuie să-şi completeze opera unificării monetare cu instituţii care să asigure guvernanţa economică. Ar fi primul pas spre crearea a ceea ce lipseşte cel mai mult UE: o datorie publică europeană.
Au existat momente, zilele trecute, în care această posibilitate a fost prefigurată de Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe. Există însă cel puţin două obstacole. În primul rând, starea de sănătate a conturilor Europei nu este bună iar visteriile sunt aproape goale. În al doilea rând, această soluţie a fost brusc îndepărtată de cancelarul german Angela Merkel. Judecând după sondaje, majoritatea germanilor a adoptat o poziţie care este în acelaşi timp moralistă şi critică: ”Nu vrem să plătim pentru leneşii din Mediterana”. Merkel se teme de efectele acestei stări de spirit asupra rezultatului alegerilor ce vor avea loc la 9 mai, în landul Renania de Nord-Westfalia, foarte populat, guvernat astăzi de o coaliţie între creştin-democraţi şi liberali, similară celei care conduce executivul federal de la Berlin. O înfrângere în acest land ar fi o înfrângere pentru Berlin. Mai mult, Merkel este îngrijorată şi de posibilitatea ca Tribunalul constituţional din Karlsruhe, un custode strict al suveranităţii naţionale, să considere orice ajutor german acordat Greciei contrar normelor Tratatului de la Maastricht şi Pactului de stabilitate.
A treia ipoteză. Grecia se adresează FMI, dar negociază asistenţa de care are nevoie cu statele membre din UE. Cadrul ar fi internaţional, dar donatorii ajutoarelor vor fi colegii Greciei din UE iar clauzele vor ţine în mai mare măsură seama de solidaritatea ce ar trebui să existe între membrii aceleiaşi familii.
Aceasta ar fi soluţia preferată, de exemplu, de Italia şi de ministrul său al economiei. Giulio Tremonti a prospectat şi sprijinit în trecut soluţii mai europene, precum eurobondurile şi un Fond european de salvare bancară. Dar el pare convins că singura soluţie posibilă în mod realist, în acest moment, este o acţiune a Europei în cadrul FMI.
Joi sau vineri, după încheierea Consiliului European de primăvară, de la Bruxelles, se va şti dacă aceasta este calea de urmat.
Poate că ar fi fost de preferat alte soluţii, dar Europa se mişcă, din păcate, prea încet între impulsuri de naţionalism şi scadenţe electorale, care paralizează toate guvernele din UE, chiar dacă în momente diferite, conchide Corriere della Sera.
