15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialHidroelectrica va fi listată la bursă în 2018

Hidroelectrica va fi listată la bursă în 2018

Hidroelectrica va fi listată la bursă, probabil, anul viitor, în acest moment proiectul de listare fiind în dezbatere publică, a declarat, luni, ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul unei conferințe pe tema marilor investiții din România, informează Agerpres.

"Cred că este o reușită a Ministerului Energiei și a Guvernului României readucerea în discuție a listării la bursă a Hidroelectrica. Este un semnal pentru investitori și pentru piața de capital din România că Guvernul este orientat spre transparență și spre performanță în relația cu companiile de stat", a afirmat Petcu.

Deocamdată, proiectul pentru listarea la bursă a Hidroelectrica este în dezbatere publică, a amintit el. "Astfel că vom vorbi despre listarea propriu-zisă probabil în 2018", potrivit lui Petcu.

Ministrul a arătat că investițiile în cadrul companiei continuă.

"De exemplu, din estimările companiei, până la sfârșitul acestui an va fi scos la licitație contractul pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, o investiție de circa 80 de milioane de euro", a mai spus Petcu.

La finele lunii septembrie, ministrul preciza că statul intenționează să listeze la bursă 10% din Hidroelectrica, față de 15%, cum prevedea planul inițial din 2014.

"Am modificat procentul de la 15% la 10%, dăm o hotărâre de Guvern în acest sens. Suntem într-un ritm mai accelerat. Ne interesează această listare din două perspective. În primul rând, se pune pe piață această companie pentru a avea foarte clar indicii, nu doar bursieri, dar și ceilalți indici, în permanență să vedem cum evoluează compania din punct de vedere financiar și pe piață", a explicat Petcu.

În al doilea rând, a adăugat ministrul, toți banii din această listare rămân în companie.

"Ne dorim ca suma obținută, din estimările noastre este destul de substanțială, să fie folosită pentru dezvoltarea companiei. Această companie a fost restructurată (…) printr-o, să spunem, o renunțare a unor investiții în zona de mentenanță, modernizare, retehnologizare. Acești trei parametri sunt foarte importanți pentru că, la ora actuală, Hidroelectrica are o capacitate totală de producție de 6.400 de MW și, în realitate, nu poate să producă mai mult de 3.000 — 3.500. Înseamnă că restul de capacitate nefolosită trebuie retehnologizată, modernizată și ea să înceapă să devină, să producă și să aducă un plus de valoare companiei. Este primul nostru obiectiv", a declarat ministrul Energiei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă