Peste 10.000 de antreprenori români stabiliți în Marea Britanie au ales să devină antreprenori după ce descoperit un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât cele din țară. 15% din firmele românești au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură.
Citește și: Români în Londra: Un Brexit va afecta credibilitatea și mediul de afaceri din Marea Britanie
“Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă, scrie Business Magazin.
Citește și: Antreprenor român la Londra: Referendumul a trezit monștri greu de controlat: xenofobia și intoleranța
Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.
Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.
Citește și: BREXIT. Comunitatea românească din Marea Britanie: Suntem în stare de șoc, dar nu plecăm
Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată un studiu PwC.