12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăEconomieBitcoin revine la valoarea de peste 7.000 de dolari

Bitcoin revine la valoarea de peste 7.000 de dolari

Un Bitcoin nu a mai avut această cotaţie de la începutul lunii iunie, timp în care a fluctuat constant între 6.000 şi 6.500 de dolari,

Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de Bitcoin a fost cea de la mijlocul lunii decembrie 2017, atunci când ajunsese până la pragul de 19.850 de dolari (14.214 de euro), pentru ca ulterior să sufere o cădere abruptă, până la 11.000 de dolari (7.970 de euro).

De atunci, valoarea unui Bitcoin a tot continuat să scadă, cu mici episoade de creşteri uşoare. În luna martie a ajuns până la 6.500 de dolari, ulterior a crescut până la 9.818 de dolari, pentru ca mai apoi scăderea să se reia.

Bitcoin este o criptomonedă volatilă, a cărei evoluţie a mai fost influenţată şi de o serie de furturi – precum cazurile Coinsecure sau Coincheck – sau de interzicerea de către Google a reclamelor pentru criptomende pe motiv că au “conţinut înşelător”. Google a fost a doua companie americană mare care a luat această decizie, după Faceoobk.

Cele mai citite

Eurovision prezintă o dezbatere între candidații la președinția CE. Țările din est nu au candidat, Iohannis nu este menționat

Eurovision va transmite o dezbatere între "candidații principali la președinția Comisiei Europene", aceștia fiind Walter Baier, Sandro Gozi, Ursula von der Leyen (președinta în...

Revolut Money Report: Ce vor românii de la banca lor digitală?

Digital banking-ul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o alternativă la banking-ul clasic pentru nevoile financiare obișnuite ale clienților - plăți, împrumuturi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă