11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomie5 sfaturi antreprenoriale pentru un business mai rapid și mai performant

5 sfaturi antreprenoriale pentru un business mai rapid și mai performant

Dacă e un lucru mai greu decât să te lansezi în mediul de afaceri, acela e să te menții deasupra liniei de plutire. Indiferent de calitatea produselor sau serviciilor pe care le oferi, posibilii clienți caută nimic mai mult decât cele mai rapide soluții la problemele lor.

Poate că ai o simplă problemă de expunere (spre exemplu,. clienții nu ajung din prima la tine) sau poate că echipa ta pur și simplu nu reușește să țină pasul cu ritmul cerut. Pentru a depăși stagnarea, poți încerca să implementezi următoarele idei în felul în care îți conduci businessul.

 

Investește în online
 

Orice business care se respectă în ziua de azi are un site sau măcar o pagină de Facebook. Știi prea bine lucrul acesta și ai luat măsuri în acest sens încă din prima zi. Rămâne însă întrebarea: cât de mulți oameni interesați de ceea ce oferi chiar ajung pe pagina ta?

Răspunsul va fi prea puțin satisfăcător dacă siteul nu apare în primele 10 rezultate ale căutărilor pe Google. Învață regulile de bază SEO și apelează la profesioniști care te pot ajuta în acest domeniu. Nu ignora nici micile boost-uri de pe Facebook, care trebuie să fie întotdeauna direcționate către un public țintă specific.

Reține că site-ul tău nu trebuie să fie doar informativ, ci și util și user friendly pentru clienții care vor să-și rezolve problemele cu doar câteva click-uri.

 

Ține-ți clienții aproape
 

Desigur, nu orice aspect a businessului tău se rezolvă online. Networking-ul rămâne cât se poate de important chiar și în secolul vitezei. Există numeroase cazuri în care un factor decisiv în încheierea cu succes a unei afaceri este propria ta carismă.

Asigură-te că posibilii tăi clienți te cunosc și, mai important, că pot ajunge ușor la tine. Aici nu mai vorbim de mediul online, ci pur și simplu de logistica deplasărilor. Poți lua exemplul omului de afaceri Liviu Tudor, care, atunci când a conceput parcul de birouri West Gate, a implementat și unități de cazare pentru a aduce clienții mai aproape de sediile companiilor.

Astfel de idei simple pot spori confortul partenerilor și pot scurta considerabil timpul necesar încheierii cu succes a unei afaceri.

 

Redu meetingurile interne
 

Este evident că întâlnirile sunt importante pentru a planifica strategii împreună cu echipa ta, dar și pentru a evalua în mod eficient munca făcută până în prezent. Însă orice meeting are un cost asupra zilei de lucru. Atunci când intră într-o ședință, chiar și cel mai eficient angajat se deconectează de la activitatea sa principală, iar ritmul său are de suferit.

Încearcă să organizezi meetinguri doar atunci când este necesar și instruiește-ți mai bine managerii în privința comunicării. Multe lucruri (chiar și micile schimbări de strategie) pot fi spuse eficient în timpul programului obișnuit de muncă, fără a fi nevoit să oprești o întreagă echipă din activitate.

De asemenea, există numeroase programe online (precum Slack sau Trello) create special pentru a facilita comunicarea internă a companiilor și mai buna organizare a task-urilor.

 

Eficientizează volumul de muncă
 

Unul din factorii cu care încetinește fluxul afacerilor chiar și în cadrul marilor companii este volumul efectiv de muncă. Uneori acest workload pur și simplu nu este dirijat corect de către manageri, alteori este doar bazat pe obiective nerealiste. Chiar și cei mai loiali angajați pot claca sub povara orelor suplimentare, iar presiunea deadline-urilor, oricât cât de necesară ar fi, amplifică stresul și, uneori, reduce eficiența în mod drastic.

Dacă observi că angajații tăi nu mai fac față volumului, poate că e timpul să aduci forțe proaspete în afacerea ta. O mărire de echipă are și rolul și de a crește moralul și de a mai destinde puțin atmosfera încărcată a unui birou.

 

Concentrează-te pe ce știi să faci mai bine
 

Nu toate agențiile din lume trebuie să ofere clienților lor servicii complete și nu orice brand trebuie să-și diversifice producția. De fapt, această abordare poate fi una cât se poate de greșită, mai ales dacă businessul tău este la început de drum.

Dacă oferi servicii de web design, nu înseamnă neapărat că trebuie să creezi și un departament de copywriting, iar dacă faci tricouri personalizate, nu trebuie să te ocupi și de bijuterii handmade. Exemplele sunt nenumărate, dar ideea e aceeași: direcționează-ți afacerea într-o zonă pe care o cunoști, pe un drum pe care știi că îl poți parcurge rapid și cu puține obstacole.

Dacă încerci să faci prea multe deodată, vor avea de suferit și angajații, și clienții, iar elanul cu care ai pornit se va diminua dramatic. Lasă lucrurile să evolueze în mod natural și așteaptă un moment cu adevărat prielnic pentru a-ți extinde afacerea.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă