15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăCulturăFacebook a amânat lansarea aplicaţiei sale de întâlniri în Europa

Facebook a amânat lansarea aplicaţiei sale de întâlniri în Europa

“Vrem să ne asigurăm că produsul este gata pentru piaţa europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Facebook. 

Grupul american vrea să se asigure că noua sa aplicaţie nu va pune probleme privind folosirea datelor personale. 

Într-un comunicat transmis miercuri seară, Comisia de protejare a datelor (DPC) irlandeză a explicat că a făcut o inspecţie la birourile Facebook din Dublin luni şi a ridicat documente.                

Un purtător de cuvânt al DPC a indicat pentru AFP că a fost prima inspecţie de acest tip la o mare organizaţie din industria tehnologiei după impunerea în mai 2018, în UE, a Regulamentului european privind protecţia datelor (RGPD). 

Sediul european al Facebook este în Irlanda, aşa că autorităţii irlandeze îi revine sarcina de a respecta RGPD în numele Uniunii Europene.  

DPC a explicat că a fost contactată de Facebook în legătură cu proiectul aplicaţiei de întâlniri online pentru prima dată luni, 3 februarie. 

“Am fost îngrijoraţi de faptul că era pentru prima dată când Facebook ne vorbea despre acest lucru, mai ales că voiau să lanseze (…) pe 13 februarie”, chiar înainte de sărbătoarea Sfântul Valentin, a subliniat RGPD. 

Reţeaua socială a lansat deja în mod progresiv această aplicaţie de întâlniri pe continentul american şi în Asia de Sud-Est în 2019.               

 

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă