Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Dezbatere. Casele vechi merită a doua şansă. Episodul 22 Reabilitarea caselor săseşti (II)

Specialiştii recomandă ca reabilitarea caselor săseşti să aibă la bază bază o soluţie de arhitectură adaptată cât mai bine caracteristicilor casei, utilizării de materiale optime ca raport preţ-calitate şi compatibile cu cele existente. În cazul în care satul reprezintă un ansamblu coerent, cu numeroase clădiri tradiţionale, unele cu mare valoare, cum este deseori cazul satelor săseşti, este bine să se ţină cont de tradiţia locuirii din acel areal.Reabilitarea poate implica în primul rând consolidarea, reparaţia capitală sau parţială, restaurarea , conversia/reconversia funcţională, dotarea, eventual extinderea (inclusiv prin mansardare), demolarea sau schimbarea destinaţiei unor anexe. Ideal este să se păstreze intactă volumetria care imprimă în primul rând autenticitatea construcţiilor săseşti.

Share

Ion Diamandi 0 comentarii

Actualizat: 17.11.2017 - 17:49

Casele săseşti îşi păstrează farmecul architectural, au valoare istorică şi stilistică ridicată precum şi valoare de locuire, sunt uşor de adaptat necesităţilor actuale.iar podurile şi anexele  lor gospodăreşti prezintă potenţial ridicat pentru a spori suprafaţa locativă.

Specialiştii recomandă ca reabilitarea să aibă la bază bază o soluţie de arhitectură adaptată cât mai bine caracteristicilor casei, utilizării de materiale optime ca raport preţ-calitate şi compatibile cu cele existente. În cazul în care satul reprezintă un ansamblu coerent, cu numeroase clădiri tradiţionale, unele cu mare valoare, cum este deseori cazul satelor săseşti, este bine să se ţină cont de tradiţia locuirii din acel areal. Tradiţiile au fost, şi vor fi şi în viitor, un nesecat izvor de inspiraţie.

Reabilitarea poate implica în primul rând consolidarea, reparaţia capitală sau parţială, restaurarea , conversia/reconversia funcţională, dotarea, eventual extinderea (inclusiv prin mansardare), demolarea sau schimbarea destinaţiei unor anexe. Ideal este să se păstreze intactă volumetria care imprimă în primul rând autenticitatea construcţiilor săseşti. Ideea este însă nu să rezulte case muzeu ci să fie locuite sau eventual schimbată destinaţia (pensiune, cultură, atelier), cu alte cuvinte să fie în primul rând funcţională şi adaptată unor necesităţi actuale iar toate acestea se pot rezolva numai cu condiţia unui proiect bun de arhitectură.

În funcţie de gradul de uzură pot exista elementele care merită să fie reparate şi preluate. Trebuie să se pornească de la structură, unde este necesară o colaborare cu structurişti de foarte bună calitate şi capabili de a aprecia just calitatea structurii vechi, precum şi de a opera prin metode optime de consolidare (de exemplu, cu metal sau cu cămăşuieli subţiri de tip “Sika”). Urmează planşeele din lemn care nu trebuie înlocuite cu cele din B.A., ci, dacă este cazul, doar consolidate cu elemente uşoare, metalice, apoi zidăriile de compartimentare, finisajele exterioare care, indiferent dacă sunt menţinute cele vechi (dacă există un sistem de decoraţie valoros) sau se înlocuiesc cu unele noi, trebuie să permită respiraţia casei. Sunt interzise tencuielile cu ciment, placarea cu polistiren, geamul termopan (ambele inutile şi periculoase la o casă veche), zugrăvelile impermeabile, placările ceramice.

Reabilitarea unei case săseşti din 1777

O familie pasionată de valorile naţionale şi-a făcut un scop din a „reînvia” casa săsească din Prejmer, a cărei piatră de temelie a fost pusă în urmă cu mai bine de 230 de ani. Casa a fost construită în mai multe etape, structura iniţială fiind realizată integral din piatră. După 100 de ani de la construcţie, imobilul a fost refăcut şi extins,atunci fiind realizate şi mai multe reamenajări.

Desfăşurarea formată de faţadă spre stradă şi zidăria porţii împreună cu cei trei stâlpi de susţinere, încadrate de clădirile alăturate, formează un ansamblu pitoresc de arhitectură vernaculară. În cadrul porcesului de restaurare a fost dat jos tot acoperişul, au fost înlocuiţi căpriorii vechi, iar acolo unde nu a existat această posibilitate, cei vechi au fost dublaţi de unii noi. Au fost date jos toate straturile de tencuială adunate în timp, descoperindu-se frumoşii pereţii originali. S-a păstrat podeaua din lemn şi cărămidă precum şi grinzile vechi care au fost tratate doar cu o soluţie din sare de bor adusă din America, extrem de eficientă împotriva gângăniilor şi ciupercilor.

Mobilierul a fost, în cea mai mare parte, recuperat din casele prietenilor şi recondiţionat cu multă migală de proprietari, care au pictat mobila dându-i personalitate. Fostul grajd a fost transformat de proprietari într-un atelier de creaţie, aici fiind realizată şi mobila cu care s-a decorat casa iar mansarda a fost amenajată într-un stil modern, grinzile fiind însă lăsate la vedere. 

Această locuinţă este acum inclusă pe lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii şi Cultelor- Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, dar şi în patrimoniul UNESCO, fapt care încununează munca din ultimii 8 ani a familiei Onuţ care, cu bani puţini, dar cu multă pasiunea a şlefuit o bijuterie arhitecturală.

Restaurare: arh. Elena Fîntînă (tel.: 0268.543.657), decor: artist plastic Stela Onuţ (e-mail: [email protected]).

Funcţiuni vechi pentru noi necesităţi

Podurilor precum şi anexele gospodăreşti ale caselor săseşti li se poate schimba funcţionalitatea iniţială şi transforma în spaţii locuibile deosebit de interesante sau având altă destinaţie.

 Casele săseşti sunt realizate în perfectă armonie cu natura, înglobând în structura lor  materiale precum piatra, argila (cărămizi, ţiglă ceramică), lemnul. Caracteristic acestor case este volumetria generoasă a podului - care se constituia într-un spaţiu funcţional folosit pentru depozitare, precum şi anexele gospodăreşti - construcţii deasemenea generoase, care foloseau la depozitarea cerealelor şi nutreţului pe perioada rece. În condiţiile vieţii moderne podurile au rămas părăsite, oferind acum soluţii pentru extinderea spaţiilor de locuit, în timp ce anexele gospodăreşti, cum sunt şurile, de exemplu,  îşi pot schimba destinaţia iniţială şi transforma chiar în spaţii de locuit. În ambele situaţii sunt necesare proiecte de arhitectură care să respecte cât se poate autenticitatea construcţiilor şi să fie adaptate noilor funcţionalităţi. Din amenajarea mansardelor precum şi a anexelor gospodăreşti pot rezulta interioare unice, personalizate în funcţie de arhitectura fiecărei case. Elementele de lemn ale şarpantei pot fi păstrate, reabilitate şi valorificate prin expunerea lor în incinta spaţiului de locuit. Acoperişul se poate dubla pe interior pentru o mai bună termo şi fono izolare, iar pereţii despărţitori din interior se pot realiza din materiale uşoare pentru a nu încărca în exces structura portantă a clădirii. În acest fel, funcţiuni vechi pot satisface necesităţi noi.

Dintr-o simplă şură, o pensiune modernă

Proprietarul a dorit amenajarea unei pensiuni turistice rurale cu 7 camere, în incinta şurii casei din Daia, fără însă a modifica ansamblul de locuit, volumetria şi faţadele construcţiilor existente şi respectând specificul arhitectural al zonei. Şura este o construcţie de cărămidă plină şi lemn cu un singur nivel, în suprafaţă de 208 mp, formată din două corpuri independente legate între ele printr-un arc baroc şi acoperite cu ţiglă ceramică.

Soluţiile de refuncţionalizare propuse au demonstrat modul în care destinaţia unei clădiri anexe poate fi schimbată astfel încât să răspundă cerinţelor vieţii moderne, conservând totodată originaritatea ansamblului de locuit. Clădirea a fost restaurată folosind acelaşi tip de materiale tradiţionale utilizate pentru edificarea construcţiei: lemn, ţiglă ceramică, văruieli.

Mansardarea Casei parohiale

Casa parohială din  Roşia (Sibiu)  este o clădire din zidărie mixtă de piatră şi cărămidă cu subsol şi parter, cu acoperiş şarpantă şi învelitoare din ţigle solzi. Construcţia a suferit în timp atât degradări severe cât şi modificări esenţiale. Ambientul şi integrarea armonioasă a ansamblului în natura înconjurătoare a recomandat din plin revitalizarea clădirii. Cu toate modificările intervenite în timp, spaţiul interior păstra şi exprima prin amenajare, mobilare şi utilizare o distincţie şi eleganţă subtilă, tradiţie şi intensă atmosferă de epocă. Proiectul de mansardare a propus extinderea în pod a spaţiilor de locuit cu  două încăperi, o baie minimală, un hol de distribuiţie şi o debara. Ventilarea şi iluminarea naturală a încăperilor propuse în pod sunt asigurate prin lucarne tradiţionale şi eventual ferestre de mansardă, astfel încât  nu  modifică radical silueta actuală a construcţiei dar  compensează în ceea ce priveşte echilibrarea volumetriei generale.

 Restauraea unei  case  în  Moldova   influenţată  de  arhitectura  săsească

Arh. Horia Constantinescu- Strihan           

În  comuna  Năneşti din  judeţul  Vrancea  domnul  Chirilă  Vasile, de  meserie  tâmplar  şi  dogar  a  fost  repartizat  pentru  efectuarea  stagiului  militar, timp  de  trei  ani, la  mijlocul  secolului  trecut,  într-o  localitate  din  Transilvania  locuită  majoritar de  saşi.

Acolo  a  observat  ceeace  noi  numim  astăzi  arhitectură  tipic  săsească,  respectiv  configurarea  volumelor  construite  pentru  apărare,  la  porţi  masive  contopite  cu  locuinţa  şi  cu  o  dispunere  a  volumelor  construite  în  jurul  unei  curţi  care  devine  interioară.  Cu  secole  în  urmă, satul  din  Transilvania  era  sistematizat ,  conform  legislaţiei  aplicate  de  autorităţile  vremii  şi  a  modelului  “sesiei  flamande”  pentru  a  asigura  o  adaptare  la  relief,  o  dezvoltare  a  simţului  de  apartenenţă  la  colectivitate  în  vederea  supravegherii  muncilor  agricole, o  asigurare  împotriva  incendiilor  şi  inundaţiilor  precum şi pentru obţinerea unei  economii  de  teren.                 

Intrând  în  contact  cu  locuitorii  şi  cu  modul  lor  de  viaţă,  domnul  Vasile  a  decis  ca  la  reîntoarcerea  în  comuna  natală  să-şi  realizeze  o  gospodarie  în  satul  Năneşti  în  care  să  reproducă  o  gospodărie  săsească.  În  anul  1955 şi-a  materializat  investiţia. Vasile  Chirilă  povestea  că  dacă  stagiul  militar  dura   mai  mult,  învăţa  chiar  să  vorbească  în  dialectul  săsesc.      

Cu  toate  că,  în  ansamblu,  a dispus  corpurile  construite   realizând o  curte  interioară  conform  modelului  din  Transilvania,  nu  a  reprodus   întocmai  formele  săseşti,  ci  le-a  adaptat  nevoilor  şi  tradiţiilor  moldoveneşti,  folosind  o  volumetrie  dotată  cu  multe  spaţii  semi-deschise.

 Construcţia  realizată  în  satul  Năneşti  nu  s-a  putut  ridica  la  standardul  de  calitate  al  arhitecturii  săseşti,  bazate  pe  structuri  de  zidărie  portantă  de  cărămidă  plină  ţesută  la  o  cărămidă  şi  jumătate,  aşezate  pe  fundaţii  adânci  de  piatră  de  râu  plaăa  zidită  cu  mortar,  cu  goluri   dotate  cu  arce  de  cărămidă.  Actualii  proprietari  ai  gospodariei  din  Năneşti  restaurează  construcţia  cu  grijă,  folosind   materiale  de  calitate,  inaccesibile  în  anul  1955. 

În   ceeace  priveşte  decorul  caselor  locuite  de  saşi,   acestea  sunt  reduse  ca  amploare.  Nevoia  de  frumos,  de  podoabă,  este  mai  accentuata  la  români,  caracteristică  semnalata  de  Blaga.   Casele  săseşti  sunt  funcţionale  iar  frumosul  se  concentrează  numai  la  interior, la  mobilier.  Cea  mai  bună  dovadă  este  că  gospodaria  din Năneşti  cu  o  planimetrie  săsească  a  fost  dotată  de  proprietar  cu  multe  cerdacuri,  cu  stâlpi  din  cărămidă  sau  din  lemn  fasonat  decorativ,  mobilierul  fiind  mai  sărac.

Cerdacul  este  materializarea  arhtecturală  a   nevoii  de  vecini,  de  comunicare  între  consăteni,  este  necunoscuta  noastră  naţională  semnalată  de  Nicolae  Iorga,  pe  care  noi  am  moştenit-o  şi  amplificat-o  de  secole.  Este  exact  ceeace  le  lipseşte  saşilor  emigraţi  precum şi  un  motiv  serios  pentru  care  mulţi  se  reîntorc  în  ţara  natală.

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...